Cum-necum se cam fac doua luni de cand lucrez in restaurantul asiatic de care v-am zis prima oara aici (apoi v-am mai povestit ceva aici ). Nu conteaza cifrele, datele, etc – ci conteaza ce-am acumulat in aceasta perioada sau, mai exact, cum vad acum toata aceasta perioada si ce cred despre ceea ce va urma.
Asa cum am mai spus, sa lucrez intr-un restaurant a fost una dintre dorintele mele cele mai intense in ultimii ani. Implinita. In continuare muncesc cel mai mult la spalat de vase. Observati cu ce mandrie am spus insa “cel mai mult”, deci nu “doar” . Fiindca vestea buna e ca odata cu trecerea timpului incep sa fiu angrenat in cat mai multe activitati in bucataria de gatit.
Acum in mod constant sunt chemat sa mai ajut in bucataria inchisa la prepararea de legume, sau fac mici servicii gen taiat lamai in felii pentru bauturi, scos/mutat orez dintr-o parte in alta, pus altul nou la facut in masina de aburi, cu apa, facut set-up-ul pentru bolurile cu supa miso: pus in fiecare farfurioara bucatele de tofu, cateva alge marine, ceapa verde tocata marunt, pentru a fi gata in momentul in care clientii cer supa.
Cum am fost aruncat in lupta
Vestea cea mai buna e ca acum cateva zile am avut o zi speciala doar de training de chef. Prima oara – pregatirea de platouri pentru gatitul live din salon (la noi se gateste la mese mari de otel incins, chiar in fata clientilor) – in care a trebuit sa tai portii de file de vita sau de friptura de vita, sa despic si sa curat tiger prawns (lasandu-i insa cumva cu cochilia mare pe ei, insa carnea separata), sa fac portii din pieptul de pui, sa aranjez apoi legumele pentru garnitura (dovlecei, ceapa, ridiche alba rasa, etc).
Si apoi am fost aruncat in lupta, direct: am gatit in fata clientilor 7 portii de orez prajit (fried rice), dar si o portie de file de vita cu legume.
Lucrul care ma bucura foarte mult odata cu trecerea anilor (in afara de cele care ma sperie uneori, legate, pur si simplu, de simplul fapt al trecerilor anilor) e dobandirea de siguranta si incredere, cam in tot ceea ce fac. Acum cativa ani sigur mi s-ar fi taiat picioarele sa fiu aruncat deodata in batalie, la gatit live in salonul mare, fara sa fi exersat asta inainte, cand nu era nimeni.
Acum insa nu am avut nici o emotie si pur si simplu am gatit – fiind asistat insa, recunosc, de unul dintre colegi, un thailandez foarte experimentat, care statea pe langa mine si mai imi zicea sau atentiona.
Am turnat putin ulei pe plita incinsa, am asternut cam 100 de grame de morcovi, ardei rosu, ardei verde – totul taiat cubulete mici, alaturi am spart trei oua. Manuirea se face cu doua ustensile foarte asemanatoare cu mistriile din constructii . Si a trebuit sa amestec legumele, sa se soteze usor, ouale sa devina omleta. Apoi am amestecat legumele cu ouale, apoi am venit cu aproximativ un kilogram de orez fiert pe plita incinsa – si a inceput amestecarea. Din cand in cand am stropit fie cu ulei de susan, apoi cu sos de soia, am adaugat garlic butter (unt amestecat cu soia si catei de usturoi – dat la masina), apoi iar sos de soia – si am amestecat continuu, avand grija sa nu las bob de orez alb . Si a iesit dupa vreo 8-10 minute o minunatie de orez prajit – maroniu deschis, plin de legume sotat si ou, cu gust usor de soia si de usturoi.
Apoi, tot pe plita incinsa m-am ocupat de doua bucati de file de vita, pe care clientii le-au dorit medium rare, care au fost si ele stropite cu putin brandy, cu ulei de susan si putin garlic butter. Alaturi de ele, am sotat dovlecei, ceapa si ridiche alba.
Cam asta a fost prima lectie de gatit live in fata clientilor – la final eram transpirat, insa nu de la emotii, ci fiindca e foarte cald deasupra si langa masa pe care gatesti – absolut incinsa de la focul de sub ea.
Plus – va trebui sa renunt la ochelari cand gatesc live, de la aburi ma incurca – dar noroc ca am lumina puternica deasupra mesei de gatit si atunci e ok (am ceva probleme doar la lumina mica sau la privit la computer/televizor, in rest as putea sta si fara ochelari).
Concluzie optimista cu nuante filosofice
Bine, recunosc ca a gati in restaurantul asiatic nu este o provocare prea mare, raportata la ceea ce doresc eu de fapt: sa ma joc cu ingredientele, sa le iubesc, sa le combin, sa le aranjez, sa am grija de ele, sa le scot in evidenta. Nici lista de ingrediente nu este mare, gatim doar muschi vita, piept pui, file somon, tiger prawns, cotlete miel – apoi fiecare din acestea alaturi de garnituri de legume facute tot pe plita incinsa, apoi toate acestea in diferite combinatii de soia, ulei de susan, brandy (ptr fripturi) sau garlic butter.
Nu e ca si cum as face o supa sau un fel de mancare mai special, sau ceva la cuptor, iar lista de ingrediente sa fie nelimitata – insa inteleg perfect ca ceea ce fac acum si voi face in urmatoarele luni e doar o simpla etapa, care ma va ajuta foarte mult in experienta viitoare – si prin urmare sunt fericit cu ceea ce fac in prezent. Si inteleg ca e o perioada in care acumulez si mai multa dexteritate, viteza, spirit de observatie, colegialitate – lucruri foarte utile pentru viata fiecarui om.
In rest, sa spal vase si sa ajut la ceea ce mi se cere mi-a intrat in obisnuinta, ba chiar au disparut complet durerile de spate pe care le aveam la inceput. Muncesc cam 4 zile pe saptamana, de la 5 sau 6 seara pana la 12.30-1, vinerea si sambata terminand insa cam intre 1.30 si 2.30 noaptea. Incerc sa-mi fac treaba perfect mereu, chiar daca vineri si sambata suntem extrem de ocupati si uneori nu apuc deloc, in 6 sau 7 ore, sa imi iau nici o pauza si stau doar in picioare. Dar chiar imi place si mi-a placut mereu sa incerc macar sa-mi fac treaba cat mai bine. Mi se pare o forma de respect pentru mine, apoi si pentru cei care au incredere in mine si ma platesc pentru munca mea.
Acum ma scuzati, e duminica dupa-amiaza si trebuie sa ma pregatesc. Ma duc la munca .
Toate bune, dragi prieteni!
———————————————-
Explicatii foto: cea cu mine e dupa program, cand am ajutat sa facem mancarea pentru staff (in fiecare seara facem, pentru a manca pe loc sau a lua acasa), apoi patratul din perete care comunica din zona mea, asa cum vedeti, cu salonul, unde se vad si mesele de otel pe care se gateste.
