Postat de adnia in Cu de toate pe 6 Ian 2013 | 2359 vizualizari
Din pacate asa este.Si eu am inceput sa simt de-o vreme "lehamitea" fata de tot ce ne inconjoara,inutilitatea planurilor si viselor proprii,durerea si amaraciunea celor din jor care-mi transmit aceasta stare.
Incerc mereu sa ma tin la suprafata,dar efortul inceppe sa fie din ce in ce mai mare.
Dar sa stii ca nu toate privirile sunt triste si resemnate,mai sunt si priviri sfidatoare,a celor smecheri,care nu au reguli si care-i calca in picioare pe cei care nu mai au motive sa zambeasca.
Am auzit zilele trecute o replica a unui om foarte bogat la remarca ca traieste in lux"Asta nu e lux,e ceva normal".Astfel de lucruri iti provoaca o greata si o repulsie incontrolabila si nu din invidie ci din simplu fapt ca e un om fara nici un fel de sentimente,unul care ne priveste sfidator spunand ca nu are nici o grija si nici ce sa-si mai doreasca.
da, exact asta simt si eu de mult timp, poate prea mult! pana cand le vom suporta...si pana la ce limita? pe mine una simt ca ma doare teribil disperarea din jur, iar sfidarea de care vorbesti tu pur si simplu imi provoaca un rau organic! si totusi...si bogatii plang, sa stii, dar in spatele usilor inchise...de multe ori, sub masca asta se ascunde ceva dur, si nu-i invidiez deloc. n-as schimba niciodata locul cu ei, ca au sufletul vandut
iar daca ai ajuns sa nu-ti mai doresti nimic, atunci eu cred ca au murit toate sperantele, toate visele...si viata s-a dus cu adevarat!
Cei bogati nu-si mai doresc nimic pentru ca-si inchipuie ca au totul si sunt intangibili,cel mai adesea uita si ca exista o Divinitate care nu-i partinitoare,chiar daca uneori ne lasa impresia asta.
Cei disperati,incep sa nu-si mai doreasca nimic pentru ca le secatuieste sufletul incet incet.
just!
din pacate tot ce ai scris aici este adevarat un adevar trist
Adevarat si trist, din pacate.Mi-a placut cum ai incheiat articolul!
multumesc...mi-a mai ramas, totusi, o farama de optimism
Foarte frumos si adevarat articolul!