Cu un gust aromat si condimentat, hreanul este folosit atat la gatit, cat si in medicina naturista pentru tratarea diverselor afectiuni. Radacinile au un continut bogat de vitamine, de substante cu efect antibacterian, dar si de uleiuri eterice cu efect calmant.
Hreanul se poate folosi in stare cruda, proaspat, ras, pentru a da gust  mancarurilor, fiind apreciat pentru aroma speciala si pentru gustul  picant, dar si sub forma de tinctura, energizant, sirop sau vin tonic,  ca medicament natural.
Afectiuni cardiovasculare
Anumite substante pe care le contine hreanul au efecte benefice asupra  circulatiei sangelui in zonele periferice. Astfel, consumul de hrean  normalizeaza tensiunea arteriala si previne riscul formarii de  cheagurilor de sange. Totodata, substantele sulfurate din hrean  imbunatatesc elasticitatea vaselor de sange cerebrale si coronariene,  reducand astfel riscul aparitiei unui infarct sau accident vascular  cerebral.
Impotriva tusei
Hreanul are si calitatea de a descongestiona aparatul respirator, fiind  astfel recomandat in tratamentul astmului. In crizele de tuse se  inghite cate o lingurita dintr-o compozitie formata din hrean ras  amestecat cu zahar si lasat o jumatate de zi intr-un loc calduros. Cura  nu trebuie sa dureze mai mult de o luna, deoarece in cantitati mari  hreanul este iritant.
Impotriva gripei
Hreanul este planta recomandata impotriva racelii si gripei. Inca de la  primele simptome incearca sa consumi hrean in salate, langa o friptura  sau chiar proaspat, iar senzatia de nas infundat va disparea ca prin  minune. Hreanul este un leac foarte bun si in cazurile de dureri de cap,  fiind un adevarat analgezic. In acest caz poti opta pentru comprese cu  hrean aplicate pe frunte.
 Impotriva reumatismului
Ca tratament intern, hreanul este recomandat si persoanelor care sufera  de reumatism sau guta. Intr-o cana cu lapte cald se adauga una sau doua  lingurite de hrean ras foarte fin. Acest preparat se bea pe stomacul  gol, o data sau de doua ori pe zi. Tratamentul trebuie sa dureze  aproximativ trei saptamani.
 Bun pentru cresterea apetitului
Hreanul este de neinlocuit in alimentatie atunci cand nu ai pofta de  mancare. In acest caz, substanta care da gustul picant al hreanului  creste secretia de suc gastric si reda pofta de mancare  persoanelor  anemice sau anorexice. Pentru un efect deosebit trebuie consumat hrean  ras amestecat cu putina miere. Se ia cate o lingurita, de trei ori pe  zi, cu 15 minute inainte de masa.
 Imbunatateste memoria
In compozitia hreanului se gasesc din belsug vitamine din complexul B,  necesare pentru functionarea sistemului nervos si pentru imbunatatirea  memoriei. Hreanul are si actiune tonifianta si de scadere a  colesterolului, dar este foarte bun si pentru mentinerea sanatatii  pielii si a parului.
Sirop de hrean
Siropul de hrean este recomandat persoanelor care sufera de astm,  bronsita cronica sau afectiuni ale cailor respiratorii. Se da pe  razatoarea mica o radacina de hrean, se adauga patru linguri de miere,  se amesteca bine si se lasa cateva minute la macerat. Se strecoara si se  obtine siropul crud. Resturile de hrean care raman se pun la fiert cu  putina apa (cat sa le acopere). Dupa fierbere se strecoara prin presare,  se lasa sa se raceasca, apoi se amesteca cu siropul crud. Pentru  afectiunile de mai sus se iau trei linguri pe zi.
Otetul de hrean
Se poate folosi cu succes impotriva seboreei sau descuamarii pielii.  Mod de preparare: se rade o radacina de hrean si se introduce intr-o  sticla. Peste el se toarna otet de mere cu miere, pana se acopera  hreanul. Se lasa la macerat timp de zece zile, dupa care se scoate din  sticla cate putin lichid care se va folosi pentru aplicatii externe.
Tinctura de hrean
Intern, tinctura de hrean este recomandata pentru tratarea tusei, a  guturaiului si a gripei, iar extern se recomanda pentru tratarea  reumatismului sau a plagilor necrozate. Mod de preparare: se dau pe  razatoarea mica cateva radacini de hrean, se pun intr-un borcan (pana se  umple o treime) si restul borcanului se umple cu alcool alb alimentar  de 80 de grade. Se lasa la macerat timp de opt zile, apoi se strecoara,  presand amestecul printr-un tifon. Intern se ia cate o jumatate de  lingurita de trei sau patru ori pe zi, iar extern se aplica pe zonele  afectate. Aplicarea tincturii este usor dureroasa, dar e foarte  eficienta.
Persoanele care sufera de gastrita hiperacida sau de sindromul  colonului iritabil ar trebui sa evite consumul de hrean. In afectiunile  biliare, preparatele pot fi condimentate cu hrean, respectand insa  sfatul medicului.
Articol in parteneriat cu euforia.tv



 
						 
                         
                         
                         
                         
						
						
					 
   
   
						
						
					 
						
						
					 
                                             
                














 
                                                     
                                                    




 
					