PROVOCAREA SĂPTĂMÂNII 12 - “Taci și-nghite” sau o mămăligă îmbunătățită

Postat de CosminDragomir in Concurs pe 26 Sep 2018, 20:18

Articol pe placul a 15 bucatarasi
comenteaza

Înainte de a ajunge la provocarea din această săptămână vă invit să aflați câte ceva despre aducerea porumbului în Europa și în Țările Române.

Porumbul ajunge în Europa fix în 1493, adus de Columb încă din prima sa călătorie peste ocean. Începe să fie cultivat în Peninsula Iberică, iar în primii ani ai secolului al XVI-lea este atestat în Castilia, Andaluzia și Catalonia. “În jurul anilui 1520 este atestat și în Portugalia. În anii următori pătrunde în sud-vestul Franței (prima atestarela Bayonne, în 1523) și în nordul Italiei (mai ales în regiunea vestică a venețiilor, unde cultivarea sa ia avânt în anii 30 ai secolului). De aici a trecut în Panonia și Pensinsula Balcanică”.

Când ajunge la noi

Să nu vă uitați în gura lui Dinicu Golescu („Însemnările călătoriei mele”) când spune: „întâiul aducător al sămânții porumbului – Constantin Mavrocordat”. Așa cum nici cartea „De la Dragoș la Cuza Vodă, Legende Populare Românești” nu redă cu acuratețe date istorice și pune în seama lui Negru Vodă aducerea porumbului, chiar înainte să aflăm de Americi. Banul Mihai Cantacuzino, autorul al unei “Istorii a românilor” (1776) atribuie aducerea porumbului în Muntenia înaintaşului său Şerban Cantacuzino (domnie 1678-1688). “În domnia sa – spune banul – el a adus întâi în Ţara Româneasca de a semănat porumb, ce-i zic moldovenii păpuşoiu, cu care mare ajutor este ţerii, atât spre hrana norodului celui prost, cât şi spre hrana dobitoacelor, şi mai mult ajutor în vremea nerodirii grâului sau mălaiului (mei, n.m.). Mult se ajuta norodul cu această sămânţă la vreme de foamete”. Perioada este susţinută şi de topicele cucuruzi, cucuruzeni, ce apar într-un document din secolul al XVII-lea (scris la Glodeanu, în județul Buzău, datat 1662). Şi poate nu era nevoie, dar mă mai folosesc de două citate în sprijinul informaţiei de mai sus. În volumul său dedicat capitalei, Alexandru Predescu scrie „(…)Mai ales de când țăranul valah primise, în vremea lui Șerban vodă Cantacuzino, o nouă sămânță pentru mămăligă, mai bună la gust și mai sățioasă decât meiul dacic”. Iar Vlahuţă, în “Din trecutul nostrum”, ne vorbeşte despre străvechea mămăligă din mei: „Ele vedeau de casă, torceau, țeseau, creșteau copiii; bărbații, când nu erau în război, duceau la pășune hergheliile, cirezile de vite și turmele de oi, semănau în câmpiile roditoare de la poalele Carpaților grâu pentru negoț și mei pentru hrana lor – străvechea mămăligă” şi îl consemnează pe Cantacuzino drept descălicător (sic!) de lanuri de porumb. Prima consemnare a unei culturi de porumb din Trasilvania datează din 1611. În Moldova porumbul apare pe timpul lui Constantin Duca (1693-1695).

Astăzi vă propun să gătim un preparat celebru cu un nume care poate vă stârnește râsul. Explicația lui nu cred că necesită alte rânduri în plus. Este o mâncare simplă, pastorală, (mălai, smântână, unt, lapte, ouă), dar extrem de gustoasă. Rețeta propusă de mine face parte dintr-un caiet de la școala de gospodărire din Brăila, din perioada 1931-1936.

“Ca să facem taci și închiți ne trebuie următoarele cantități: Se face din mămăliguța pripită dar în loc de apă se pune ½ kg. Lapte, ¼ lapte, 100 g. unt. 100 gr. smântână, 3 gr. sare și două ouă. După ce se ferbe laptele cu mălaiu punem untul și smântâna. Le mestecăm și după ce s-a fiert le răsturnăm într-o farfurie. Apoi facem două găuri în care se pun oule. O punem la cuptor și după ce s-a rumenit o mâncăm".

Spor și poftă bună!

Vă invit AICI să aflați ce premiu-surpriza a pregătit Bucătăraș pentru provocarea săptămânii și să aflați toate detaliile concursului.

Comentarii (5)

27.09.2018, 08:21

Bunnnăciuneee!

05.10.2018, 09:24

Felicitariii Diana!

07.10.2018, 10:18

Nu mai avem o alta tema saptamanala?

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]