„Nu merge, fără sare nu merge, mai bine mor decât să nu pun sare.” Poate că aţi auzit aceste vorbe, la un moment dat, fie printre cei ai casei, fie printre cunoscuţi. N-aş vrea să mă opresc la formula chimică a sării NaCl, că o ştie tot omul, mai ales că nu vreau să scriu un blog tehnic în care să explic cantităţile de saramură pentru anumite murături, deşi cred că aş capta mai multă atenţie decât pentru celelalte bloguri scrise de mine. Aşa că mintenaş trec a vă spune că sarea, nelipsita sare de la mesele noastre, această soluţie ionică cristalină are multe proprietăţi fizice, care proprietăţi, au fost transferate în vorbirea cotidiană, în metafore şi epitete de tot felul.
Vreau doar să vă mai spun că sarea, etimologic vorbind, vine de la latinescul salarium, care era „sumă de bani pentru cumpărarea sării, dată soldaților, slujbașilor; soldă” (cum spune Pliniu cel Bătrân); „indemnizație dată magistraților”; „salariu, onorar” (conf. Wikipedia). Interesant zic eu, dacă ar fi să fac trimitere la prima propoziţie a blogului, când o persoană cu probleme cardiace nu concepe că trebuie să renunţe la sare, nu la salariu.
Sar repede de la cotidianul piperat la poveştile copilăriei, sar şi peste drobul de sare care bine că nu s-a prăvălit nicidecum şi a rămas la locul său şi merg taman până la casa împăratului care ameţit de dulceaţa fiicelor mai mari a nesocotit sarea din bucate a fiicei mai mici, nu de alta, dar şi azi, dulcegăriile mieroase ale celor din jur pot provoca orbirea şi pierderea gustului pentru lucrurile adevărate, pentru adevăr. Vezi bine că şi excesul de dulce dăunează grav sănătăţii, că zice la tv.
Numai că poveştile-s mai mereu cu final fericit, iar sarea din poveste, la momentul potrivit, a dat gustul împăcării, căci bucatele servite au fost mai bune ca vorbele linguşitoare, meritul sării, deh.
Altfel, că doar nu credeaţi că n-am să spun şi ceva din Scriptură, Hristos zice: „voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra?” Şi iar, în alt loc, „bună este sarea; dacă însă sarea îşi pierde puterea, cu ce o veţi drege? Aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii.” De bună seamă că ştia Mântuitorul ce spune, că sarea aceasta nu-i nimic altceva decât înţelepciunea. Căci atunci când va dispărea înţelepciunea şi sărarea ei, toate se vor strica. Omul fără minte repede face stricăciunea, iar lipsa înţelepciunii, cum bine ştiţi, aprige dispute aduce şi războaie puternice iscă.
Sarea nu trebuie să se strice, căci de se va strica, de va pieri înţelepciunea nimic nu va mai putea drege gustul adevărului, al hranei cu care trebuie zilnic să ne hrănim. Sarea dă gustul bucatelor, înţelepciunea desăvârşeşte gustul vieţii.
Ziceam la început că sarea, odinioară, desemna salariul. Într-un fel înţelepciunea este simbria ostenelii omului care trudeşte spre cele bune, căci multe îi pot fi luate omului, mai puţin cele învăţate, că înţelepciunea nu numai că se strică greu, ci poate chiar să dreagă stricăciunile necugetării.
Şi dacă fără sare în bucate e greu, fără înţelepciune în viaţă e cumplit. Părerea mea, fireşte.
. 
