Cartofi crocanti la cuptor, cu salata de varza

de RODIMUR in Mancaruri de post, 28 Noi 2017 | 10671 vizualizari

 

O mâncare de post, foarte gustoasă și sățioasă, cu arome care o fac un deliciu.
Am asociat cartofilor o salată de varză, nu numai pentru că îmi place mai mult, dar mai ales pentru că mie mi se pare că se potrivește foarte bine.

 

INGREDIENTE

  • 6 cartofi roz
  • 3 linguri de ulei de măsline cu busuioc
  • 2 linguri de pesmet
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • sare
  • piper
  • oregano
  • rozmarin
  • boia de ardei
  • hot & spicy
  • 1/2 varză mică
  • 1 legătură de mărar
  • 2 linguri de oțet
  • 1 linguriță de sare
  • 2 pahare de apă
Portii: 2
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Cartofi crocanti la cuptor, cu salata de varza:

Cartofii se curăță, se spală și se taie în formele dorite (dar nu prea mici).

Se pune o oală cu apă la fiert și când clocotește se adaugă 1 lingură de sare și cartofii pregătiți. 

După 5-6 minute de fiert, cartofii se strecoară și se pun într-o tavă termorezistentă, unsă în prealabil cu ulei. Se presară peste ei condimentele (sare, piper, rozmarin, boia de ardei, oregano, hot & spicy) apoi cele două tipuri de ulei și în sfârșit pesmetul. Se amestecă ușor cartofii, rostogolindu-i, pentru a se impregna de condimente și ulei pe toate fețele și apoi se dă tava la cuptor, la foc mediu pentru aproximativ 30 de minute, până se rumenesc.

Între timp se pregătește salata de varză. Se curăță varza de foile exterioare, apoi se spală și se taie mărunt. Mărarul se alege, se spală, se zvântă și se taie și el fin. Se frământă varza ușor cu 1 linguriță de sare, se adaugă mărarul tăiat, oțetul și 2 pahare de apă.

După aproximativ 30 de minute, se scoate tava din cuptor și cartofii se pot servi deja, cu o salată de varză și mărar.

TIPS-URI

1

Alegeți cartofi roz, care nu se sfărâmă ușor.

2

Nu fierbeți cartofii prea mult, ca să-și păstreze forma.

3

Amestecați-i cu grijă, ca să nu-i striviți.

4

Cine nu agreează mărarul, poate face o salată de varză simplă, sau poate asocia diverse murături.

Daca ti-a placut reteta noastra "Cartofi crocanti la cuptor, cu salata de varza" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Mancare de spanac cu ciuperci