Am făcut zilele trecute o mâncare ușoară și economică, folosind ardei capia copți de la congelator. A fost o mâncare foarte bună, preparată fără prăjeli și pe care am servit-o fiecare cu câte 2-3 linguri de smântână naturală. N-a fost o mâncare de post, pentru că am adăugat un ou și produse lactate, dar a fost ceea ce s-ar putea numi ”o tranziție culinară” de la mâncarea ”de frupt”, la aceea ”de dulce”. Am preparat această mâncare ca pe o musaca de cartofi, dar am evitat să folosesc această denumire, ca să nu intru în conflict cu definiția de dicționar...
Ardeii capia copți se scot de la congelator cu câteva ore înainte de preparare,i se lasă să se decongeleze natural, într-o strecurătoare, ca să se scurgă de lichidul pe care-l lasă.
Când ardeii copți s-au decongelat total și s-au scurs de lichid, se taie julienne.
Se curăță cepele și usturoiul, se spală și se taie peștișori.
Se spală cartofii și apoi se fierb ”în coajă”. Când sunt gata, se decojesc și se taie rondele.
Într-o tavă termorezistentă se toarnă uleiul, se presară uniform pesmetul și apoi se pune primul strat de rondele de cartofi (o jumătate din cantitate).
Se condimentează cu sare și piper și apoi se pune o jumătate din cantitatea de ceapă și usturoi.
Se adaugă ardeii capia tăiați julienne și se distribuie deasupra restul de ceapă și usturoi.
Se acoperă totul cu ultimul strat de rondele de cartofi, care se condimentează, de asemenea, cu sare și piper.
Se mixează oul cu smântâna și se toarnă uniform pe toată suprafața preparatului.
Deasupra se răzuiește cașcavalul și apoi se dă tava la cuptor, la temperatură medie, până ce se rumenește frumos. Atunci se scoate preparatul din cuptor, se presară pătrunjel tocat, se porționează și se servește imediat, cu smântână alături.
1
Folosiți cartofi roz care fierb bine și nu se sfărâmă ușor.
2
Este de preferat să folosiți ceapă roșie, care are un gust bun și nu este foarte iute.
3
În funcție de vasul folosit la cuptor și de necesarul de porții, puteți găti mâncarea cu mai multe straturi.
4
Nu țineți preparatul în cuptor prea mult timp, ca să nu se usuce.
5
Serviți mâncarea caldă, cu smântână, sau cu murături asortate.