Chifle nori cu crusta de mozzarella

de Ancutsa in Piine, 8 Iun 2020 | 2147 vizualizari

 

Vă prezint azi niște chifle gustoase, pe care mai întâi am vrut să le pregătesc separat, apoi m-am răzgândit si le-am pus în aceeași tavă, lăsându-le să mai dospească și să se unească. Le-am presărat și mozzarella (era bine dacă puneam și în aluat dar eu am avut puțină) pentru o crustă delicioasă. Au ieșit așa pufoase și bune! Și ce îmi place culoarea gălbuie specifică aluatului de casă.

 

INGREDIENTE

  • Maia:
  • 90 g făină 000,
  • 90 ml apă,
  • 20 g drojdie proaspătă,
  • Aluat:
  • 150 g făină 650,
  • 200 g făină 000,
  • 160 ml apă călduţă,
  • 100 ml lapte,
  • 60 ml ulei,
  • 2 linguriţe (rase) sare,
  • În plus:
  • 40 g făină pentru blatul de lucru,
  • 30 ml apă pentru uns,
  • Mozzarella rasă, după gust
Portii: 15
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Chifle nori cu crusta de mozzarella:

 

Mai întâi se pregăteşte maiaua, dizolvând drojdia în apă călduţă, se adaugă făină şi se amestecă bine. Se obţine o pastă mai moale, care se lasă la crescut o oră (cu cât fermentează mai mult,  cu atât are un gust mai pregnant).

 Într-un bol se adaugă cele două tipuri de făină (000 și 650), sarea și se amestecă un pic (cu mâna), se toarnă apoi lichidele și maiaua și se începe frământarea (cu mâna sau cu mixerul). Se încorporează uleiul, picurându-l în fir subțire. Se frământă până se obţine un aluat moale, lucios. Se acoperă cu folie alimentară şi se lasă la crescut cam o oră sau până îşi dublează volumul. Aluatul va deveni și mai pufos.

 Se presară puţină făină pe masă, se mai frământă uşor aluatul, doar cât să-i dăm forma unui sul lung. Se taie în bucăți egale, care se rotunjesc cu mâna. Se transferă chiflele, la o mică distanță între ele, într-o tavă  pregătită cu foaie de copt. Se mai lasă la crescut încă o oră, chiflele vor dospi și se vor uni, ca un norișor.

Se ung chiflele cu apă, se dă tava la cuptor, la foc mediu, pentru 15 minute. Se scoate tava, se ung chiflele din nou cu apă, se presară mozzarella rasă, apoi se dă tava înapoi la cuptor, se dă focul mic și se mai lasă încă 20-23 de minute (sau până consideraţi că sunt bine coapte, în funcţie de cuptorul vostru).

 

Poftă Bună!

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:

https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2020/06/chifle-nori-cu-crusta-de-mozzarella.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Chifle nori cu crusta de mozzarella" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu mere si afine

de oanapl 7

ieri la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Chifle puisori