Chiftelute in aluat, la cuptor

de RODIMUR in Porc, 16 Iul 2020 | 3565 vizualizari

 

Am fost tentată de mult timp să fac astfel de chifteluțe în aluat și iată că în urmă cu aproape o săptămână, dacă tot aveam de făcut chifteluțe marinate și pâine la tavă, mi-am zis că a venit acel moment. Așa că după ce am terminat cu chifteluțele marinate și cu pâinea, m-am ocupat de cele în aluat. A fost o surpriză tare plăcută, mai ales că pregătirea lor, înainte de a fi date la cuptor, a durat mai puțin decât eventuala lor prăjire la tigaie. În plus, evident, sunt mai sănătoase așa, mai bune de luat la pachet, peste tot... Nu am luat de la alții decât ideea. Cantitățile de ingrediente, dozarea lor și prepararea au fost la inspirația și experiența proprie. (Spre exemplu, am considerat că este mai bine ca aceste chifteluțe în aluat să fie puțin mai condimentate, mai ales cu mărar tocat și am adăugat nu numai un cartof crud, dar și un morcov, tot pentru nuanțarea gustului.)
Din ingredientele de mai jos am făcut 17 chifteluțe în aluat, câte două/porție.

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 500 grame de făină albă
  • 7-8 grame de drojdie proaspătă
  • 1 ou
  • 125 ml de lapte cald
  • 1 linguriță de sare extrafină
  • 1 linguriță de zahăr tos
  • 1 lingură de ulei de floarea soarelui
  • făină pentru modelat
  • Pentru chifteluțe:
  • 500 grame de carne tocată (pulpă de porc, slabă)
  • 1 ou
  • 1 ceapă galbenă, călită
  • 2-3 căței de usturoi:
  • 1 cartof crud, răzuit
  • 1 ceapă verde
  • 1 legătură de mărar
  • 1-2 linguri de făină albă
  • sare
  • piper
  • sare
  • piper
  • bicarbonat de sodiu
  • Pentru decor:
  • 1 ou, pentru uns
  • 2-3 linguri de mac
Portii: 8
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Chiftelute in aluat, la cuptor:

Mai întâi se face aluatul, ca acela de pâine, din: făină, sare, drojdie, zahăr tos, 1 ou și lapte cald. Laptele cald este adăugat puțin câte puțin, mai întâi până la dizolvarea zahărului și a drojdiei și apoi pentru încorporarea întregii cantități de făină. La urmă se adaugă uleiul de floarea soarelui, pentru definitivarea aluatului, care trebuie să devină elastic și nelipicios.

Se acoperă aluatul cu un șervet curat și se dă la căldură, într-un loc ferit de curenții de aer rece, ca să crească.

Se curăță ceapa galbenă, se spală, se taie mărunt și se călește ușor în ulei suficient și la foc mic.

Se spală usturoiul și se pisează.

Se curăță ceapa verde, se spală și se taie rondele.

Se curăță morcovul și cartoful, se spală și se dau prin răzătoarea mică.

Cât timp aluatul stă la dospit, se face compoziția pentru chifteluțe, amestecându-se carnea tocată cu: oul, ceapa călită și scursă de ulei, usturoiul pisat, ceapa verde tăiată rondele, mărarul tocat fin, sarea, piperul, bicarbonatul de sodiu și la urmă, făina albă.

Când aluatul și-a dublat volumul, se răstoarnă pe planșeta înfăinată, se frământă puțin pentru eliberarea bulelor de aer care s-au format și apoi se porționează în 16 bucăți/biluțe.

Se ia câte o bucată de aluat, se întinde cu sucitorul și în mijlocul ei se pun o lingură încărcată de compoziție pentru chifteluțe. Se adună aluatul de jur împrejur și se sigilează bine conținutul, după care se întoarce chifla formată cu partea sigilată în jos, se modelează frumos și se pune în tava în care s-a pus deja hârtia de copt.

Se procedează la fel, până la epuizarea aluatului și a compoziției pentru chifteluțe. Se bate un ou și se ung chiflele cu chifteluțe, după care se presară mac.

Se dă tava la cuptor, la temperatură medie, până ce chiflele cu chifteluțe s-au rumenit frumos. Atunci se scoate tava din cuptor și chifteluțelele în aluat pot fi servite deja, calde. Sunt foarte bune și reci, sau pot fi reîncălzite la cuptorul cu microunde.

TIPS-URI

1

Pentru chifteluțe, puteți folosi și carne tocată amestec. Eu am preferat pulpa de porc slabă, pentru că se gătește mai ușor și este mai moale, față de aceea de vită.

2

Un surplus de condimente și o legătură de mărar tocat fin vor da un gust foarte bun acestor chifteluțe în aluat.

3

Răzuiți cartoful și morcovul în ultimul moment, înainte de a face compoziția pentru chifteluțe, ca să nu se oxideze.

4

Odată chiflele cu chifteluțe făcute, nu este nevoie să mai fie lăsate să crească.

5

Decorați chifteluțele în aluat cu ou și mac, după care le puteți da la cuptor.

6

Coaceți-le la foc mediu, până ce se rumenesc frumos.

Daca ti-a placut reteta noastra "Chiftelute in aluat, la cuptor" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (21)

RODIMUR 1

21.07.2020, 10:00

Și nouă ne-au plăcut mult, Rocsi! Nu numai că sunt mai sănătoase, dar mi se pare că se fac și mai ușor...

mirela0911 1

25.07.2020, 19:58

Ar trebui sa le incerc si eu!

RODIMUR 1

25.07.2020, 21:10

Mirela, eu zic că merită să încerci: ar fi foarte bune pentru copii, la școală (dacă vom reveni la timpuri normale) sau în excursii...

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Varza murata cu rasol afumat, la cuptor