Ciorba de rosii cu cartofi si leustean

de RODIMUR in Ciorbe, 30 Iul 2021 | 8201 vizualizari

 

Aveam mai multe roșii foarte coapte în casă și m-am gândit să le valorific înainte de a se strica. Soluția a fost să fac rapid din ele o ciorbă ușoară, în care să mai adaug câteva legume aflate la îndemână. A ieșit o ciorbă foarte bună acum, în vreme de caniculă, iar leușteanul i-a dat un gust special...
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de ciorbă.

 

INGREDIENTE

  • 6-8 roșii coapte
  • 4 cartofi roz
  • 3 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1 felie de țelină
  • 1 ceapă galbenă
  • 3-4 căței de usturoi
  • 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui
  • sare
  • piper
  • 1 legătură de leuștean
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de rosii cu cartofi si leustean:

Se curăță rădăcinoasele (morcovii, pătrunjeii și țelina) se spală, se taie și se pun la fiert, cu 3 litri de apă. Când se formează spumă, se adună și se aruncă. Se completează cu apă caldă, când este cazul.

Se curăță ceapa și usturoiul, se spală, se mărunțesc și se călesc ușor în ulei suficient și la foc mic.

Se spală roșiile, se taie cubulețe și se călesc, de asemenea, cu ceapa și usturoiul, până ce scade puțin lichidul.

Se curăță cartofii, se spală, se taie cubulețe și se adaugă în oală, când rădăcinoasele sunt fierte pe jumătate.

După două-trei clocote se adaugă în oală legumele călite și se mai lasă încă 5-6 minute, la foc iute.

Între timp se alege leușteanul se spală și se toacă mărunt.

Se condimentează ciorba cu sare și piper, se presară leușteanul tocat mărunt, se pune capacul și apoi se ia oala de pe foc.

Ciorba se lasă să se odihnească timp de 10 minute, înainte de servire.

 

TIPS-URI

1

Folosiți cartofi roz care nu se sfărâmă la fiert, își păstrează forma.

2

Nu prăjiți tare ceapa, doar căliți-o ușor, la foc mic și în ulei suficient, ca să nu devină amară.

3

Lăsați ciorba să se odihnească timp de 10 minute, înainte de servire.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de rosii cu cartofi si leustean" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cheesecake japonez - Rețeta rapidă și delicioasă

ieri la 08:50

Plăcinte cu mozzarella, kefir și mărar - Rapide și delicioase

pe 20.01 la 11:30

Snitel pane din piept de pui, in pesmet – crocant, gustos si satios

de vasimur 4

pe 20.01 la 10:39

Piept de pui la cuptor cu sos de smântână și usturoi - Rețeta delicioasă și rapidă

pe 19.01 la 11:22

TOP
utilizatori

Rocsi

1430 puncte

UrsanMihaela

203 puncte

mihaelar63

122 puncte

Valclaudia

110 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]