Desert bezele cu bombonele

de RODIMUR in Dulciuri, 21 Aug 2017 | 3273 vizualizari

 

Zilele trecute am făcut înghețată și iar au rămas niște albușuri de aruncat, ceea ce a început să nu-mi mai placă. Prea multe albușuri aruncăm, de la maioneză, înghețată, unele creme... Așa că hai să facem bezele...!
Nu sunt greu de făcut, dar durează coacerea lor, la foc mic...

 

INGREDIENTE

  • 5 albușuri
  • 300 grame zahăr pudră
  • 1 plic de vanilie
  • 1/2 linguriță zeamă de lămâie
  • 1 praf de sare
  • bombonele decor
Portii: 20
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert bezele cu bombonele:

Cele 5 albușuri se mixează cu 1 praf de sare până se fac spumă, după care se adaugă zeama de lămâie, vanilia și apoi zahărul pudră, treptat, puțin câte puțin, până la epuizarea lui. Se continuă mixarea, până ce compoziția nu cade din bol, dacă este întors cu fața-n jos, iar paletele se învârt greu.

Pe o tavă prevăzută cu hărtie de copt, se modelează bezelele, în forma și dimensiunea dorită, cu aparatul de ornat sau mai bine cu sprițul, se decorează cu bombonele CIP, după care se dă tava la cuptor, la foc foarte mic.

Se lasă ușa de la cuptor întredeschisă, pentru ca bezelele să se usuce în timp mai îndelungat, altminteri se vor rumeni repede și vor rămâne moi și cleioase.

Mutați tava la diferite niveluri în cuptor, în funcție de cum evoluează coacerea bezelelor.

Când sunt gata, tari la suprafață, și ușor rumenite la bază, se scoate tava din cuptor și se desprind de pe hârtia de copt, după ce s-au răcorit puțin, ca să nu se sfarme.

 

TIPS-URI

1

Folosiți zahăr pudră, care se dizolvă mai ușor și uniform.

2

Lăsați ușa întredeschisă la cuptor, pentru că altminteri, oricât de mic ar fi focul, temperatura devine, oricum, prea mare, ca să usuce bezelele încet, fără a le rumeni, sau arde.

3

Supravegheați procesul de coacere a bezelelor, pentru a putea muta la timp tava în cuptor, în așa fel încât să nu se rumenească repede, sau să se ardă la bază.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert bezele cu bombonele" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Tarta cu urzici de post

de Rocsi 9

pe 13.03 la 20:21

Salată de varză cu dressing de avocado - Rețeta savuroasă și sănătoasă

pe 13.03 la 16:29

Prăjitură de post cu fructe de pădure – rețetă simplă și delicioasă

pe 13.03 la 14:33

Pate de mazăre - Rețeta gustoasă de post

pe 13.03 la 10:58

TOP
utilizatori

Rocsi

216 puncte

MotanLaOale

155 puncte

Lau

Lau 9

114 puncte

mihaelar63

107 puncte

ralu_ca

100 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]