Desert cozonac traditional cu nuca si stafide

de Catalina L in Dulciuri, 21 Dec 2019 | 2756 vizualizari

 

 "Bunatati pentru Craciun".
Doamne ce buni au fost !
Aceasta reteta gasita pe site-ul Savori urbane este minunata.
Umplutura am facut-o diferit, cum sunt obisnuita s-o fac.
Mi-au iesit 2 cozonaci frumosi. Unul s-a terminat repede . Celalalt l-am taiat felii si le-am congelat cate 2.
Impecabil, cand le veti scoate si lasa un pic sa se dezghete vor fi la fel de proaspete.
Aveti aici o varianta cu rahat si ciocolata.
https://www.blogulluicatalina.com/2019/04/cozonac-traditional-cu-nuca-si-stafide.html

 

INGREDIENTE

  • 540 g faina
  • 25 g drojdie proaspata sau 7 g uscata
  • 140 g zahar brun
  • 250 ml lapte cald
  • 1 lingura extract de vanilie
  • coaja rasa de la 1 portocala
  • 4 galbenusuri
  • 75 g unt topit
  • 5 g de sare
  • 1 lingura de ulei
  • 2 linguri de ulei pentru masa de lucru

Umplutura de nuca:

  • 250 g de nuci prajite si mixate
  • 2 linguri de cacao
  • 2 linguri de rom
  • 5 linguri de zahar brun
  • 3 albusuri de ou
  • 3 linguri de lapte
  • 30 g de stafide

In plus:

  • 1 galbenus de ou batut cu 1 lingura de lapte pentru uns cozonacii
Portii: 10
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert cozonac traditional cu nuca si stafide:

Incalziti usor laptele si dizolvati zaharul si vanilia.

Puneti coaja rasa de portocale. Lasati sa se racoreasca – sa fie caldut, nu fierbinte!

Topiti untul la microunde si adaugati uleiul.

In bolul robotului sau intr-un castron puneti faina si faceti o adancitura in faina.

Puneti in adancitura drojdia faramitata impreuna cu 3-4 linguri din laptele dulce si aromat (caldut). Acoperiti drojdia cu putina faina si lasati sa actioneze timp 5 minute.

Incepeti sa framantati (la mana sau la robot), adaugati treptat galbenusurile frecate cu sare si untul amestecat cu uleiul.

Puneti treptat restul de lapte dulce si aromat.

Framantati in jur de 12 minute pana cand aluatul este neted si elastic. Va ramane lipicios.

Ungeti cu ulei  o tava si puneti in ea aluatul cu mainile unse.

Impaturiti aluatul de cateva ori si lasati la dospit 90 de minute (o ora si jumatate).

La mijlocul timpului (dupa 45 de minute) am mai impaturit o data aluatul.

Am pus aluatul intr-o punga de congelat si l- am pus in tava la frigider o noapte.

A 2a zi scoateti aluatul din frigider.

Pregatiti umplutura:

Puneti romul peste stafide si amestecati.

Puneti nucile 10 minute la cuptor la 160°C. Mixati-le fin.

Bateti albusurile spuma. Amestecati nuca macinata cu zaharul, ciocolata si stafidele.

Incorporati albusuruile si amestecati.

Puneti treptat laptele + sau - pana obtineti o consistenta cremoasa. Gustati verificati de zahar.

Faceti cozonacii:

Ungeti suprafata de lucru cu ulei si impartiti aluatul in 4 parti egale.

Degazati si etalati in dreptunghi fiecare parte. Puneti cate 1/4 din umplutura si rulati.

Veti obtine 4 rulouri.

Tresati rulourile cate 2 si formati 2 cozonaci.

Asezati-i pe hartie de copt si puneti-i cu tot cu hartia de copt in tavele de chec/cozonac.

Lasati-i sa creasca 1 ora.

Incalziti cuptorul la 180°C.

Ungeti cozonacii cu galbenusul amestecat cu lapte.

Dati la cuptorul incalzit timp de 20 de minute - puneti-i pe sina cea mai de jos.

Reduceti temperatura la 160°C, puneti o foaie de aluminium peste cozonaci (fixati-o cu scobitori) si lasati inca 20 de minute.

Scoateti-i si lasati-i sa se raceasca pe un grill.

Puteti decora cu zahar pudra.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert cozonac traditional cu nuca si stafide" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert paleuri cu ciocolata