Am cumparat un pepene galben dar nu a fost foarte copt asa ca am zis sa-l transform intr-un desert si asta am si facut. Aveam niste ciocolata cu aroma de migdale si m-am gandit ca merge sa combin pepenele galben cu ciocolata, am plusat si cu un krant de migdale. Am folosit niste forme de silicon in care am pus desertul, sa stea frumos si linistit la congelator vreo 8 ore .
Krant de migdale : Migdalele le-am maruntit, intr-o craticioara am pus la topit zaharul pana ce a capatat culoarea chihlimbarului, apoi am adaugat migdalele taiate, am omogenizat bine. Am transferat amestecul pe un fund si l-am aplatizat. Am lasat sa se raceasca bine apoi cu un ciocanel am marunti krantul
Mouse de pepene galben : Am pus gelatina la hidratat in apa rece. Smantana pentru frisca am mixat-o. Pepenele l-am decojit, l-am taiat in bucati mai mici si apoi l-am blendat, obtinand un piure. In piureul de pepene galben am pus galbenusurile si am omogenizat, apoi ciocolata, am asezat castronul pe baie de abur si am amestecat bine pana ce ciocolata a devenit fluida. Am luat castronul de pe baia de abur, am adaugat gelatina hidratata, am omogenizat bine, apoi am lasat sa scada temperatura sub 30 grade si am incorporat si smantana batuta. Amestecul obtinut l-am turnat in formele de silicon, am avut o forma mare si doua mai mici. Deasupra am presarat krant maruntit, apoi am bagat formele in lada frigorifica pentru min 8 ore. Se scoate cu cateva minute inainte sa fie servit, se mananca rece, ca o inghetata. In cazul in care se doreste sa se manance la temperatura camerei se mai adauga 10 g gelatina in compozitie.