Desert macarons in cuptor pe gaz

de Criss in Prajituri, 4 Ian 2020 | 3989 vizualizari

 

Incercare (aproape reusita) de a coace macarons in cuptorul de la aragaz. Unele mi-au iesit, altele s-au crapat. Unele au si piciorusul caracteristic. Cred ca sunt pe drumul cel bun. Ideea e ca dupa doua esecuri totale, am mai incercat azi inca odata, desi voiam sa renunt pana cand urma sa-mi cumpar un cuptor electric, totusi, pentru ca Daria a insistat sa-i fac macarons roz, azi m-am apucat de treaba. Si pentru ca mai aveam albusuri in frigider, am mai facut o portie turcoaz. La cea de-a doua serie, nu mi s-a mai crapat nici unul, aproape fiecare a facut piciorus sau jumate de piciorus dar n-au mai crescut atat de mult ca si cele roz. Concluzia a fost ca la primele, macaronajul n-a fost destul, adica n-am amestecat suficient de mult, in schimb la cea de-a doua serie, cred ca am amestecat prea mult, pentru ca unii s-au latit si au fost prea subtiri.  Cum spuneam, am un aragaz simplu de tot, fara ceas, fara termometru, prin urmare i-am copt cum am crezut eu de cuviinta. Am preincalzit cuptorul, am pus tava pe treapta a doua si in usa aragazului am pus un prosop de bucatarie impaturit, astfel incat usa sa fie usor intredeschisa si sa se ventileze putin cuptorul. I-am copt astfel 20 minute, dupa care am scos tava, i-am lasat sa se raceasca de tot si abia apoi i-am desprins de pe hartia de copt.  Am folosit fulgi de migdale blansate, de la Lidl, pe care i-am pus intr-un choper si am mixat pana s-au facut faina. Reteta e cea de aici.  Colorantul pe care l-am folosit, a fost gel Wilton, dar am pus foarte putin, si culorile au iesit cam spalacite. 

 

INGREDIENTE

  • 60 g albus de ou 
  • 45 g zahar tos 
  • 1 praf de sare 
  • 120 g zahar pudra 
  • 70 g faina de migdale 
  • colorant gel Wilton
Portii: 4
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert macarons in cuptor pe gaz:

Albusurile cantarite, se pun intr-un bol curat si degresat si se bat impreuna cu praful de sare. Treptat se adauga zaharul tos si se bat in continuare pana rezulta o bezea ferma si lucioasa.  Faina de migdale se amesteca cu zaharul pudra. Cum spuneam, eu mi-am facut singura faina de migdale, in schimb am folosit zahar pudra cumparat, pentru ca acesta contine amidon si e de preferat sa-l folosim la macarons. Asadar, zaharul pudra, amestecat cu faina de migdale, se cern inpreuna printr-o strecuratoare nu foarte foarte deasa. Migdalele ramase, eu le-am pus inapoi in choper si le-am mai mixat pana s-au maruntit mai bine.  Dupa ce am cernut toata faina de migdale, amestecata cu zaharul pudra, urmeaza sa le adaugam la bezea. O adaugam in trei transe si amestecam cu o spatula, de jos in sus, avand grija sa incorporam bine toata faina de migdale amestecata cu zahar pudra. In final adaugam putin colorant cu o scobitoare si amestecam pana obtinem o compozitie omogena si care atunci cand ridicam spatula, va curge ca o panglica. Punem compozitia intr-un posh cu dui rotund si formam niste cerculete cat de cat uniforme, intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Sau puteti folosi folia pentru macarons. Dupa ce am format cerculetele, trantim tava de masa de 2-3 ori, sa iasa aerul din macaronsi si lasam tava pe masa in bucatariem timp de o ora, pana se usuca macaronsii la suprafata si daca ii atingem cu degetul, vom observa ca nu se lipesc.  Intre timp, am preincalzit cuptorul. Spuneam mai sus, ca al meu agaraz Zanussi, e cel mai simplu model, fara termometru, fara ceas, asadar eu l-am preincalzit si am dat focul la minim (economic) si am pus tava pe treapta a doua iar in usa cuptorului am pus un prosop de bucatarie, impaturit, astfel incat usa cuptorului sa nu se inchida complet. Am copt macaronsii 20 minute, dupa care i-am lasat sa se raceasca si i-am lipit cu ganache de ciocolata cu lapte, un ganache simplu, nebatut. Pur si simplu am amestecat ciocolata topita cu frisca lichida Pilos si am lipit macaronsii.  Ce pot sa spun? Clar nu sunt perfecti, dar ma gandesc ca urmatorii vor arata mai bine. Insa mai vreau sa spun ca pe mine chiar nu m-au dat pe spate. Mi se par foarte foarte dulci si nu chiar atat de "waw" cum crede lumea. Dar, hai sa fim in pas cu moda. :D In fine, a fost mai mult o ambitie a mea, dupa cele doua sau trei esecuri totale si ma bucur ca nu m-am lasat pagubasa.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert macarons in cuptor pe gaz" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (14)

dantes 1

05.01.2020, 11:08

Criss 1

05.01.2020, 15:32

Criss 1

05.01.2020, 15:34

Multumesc pentru sfaturi. Panacris, de cand ne-am mutat, visul meu a fost sa-mi cumpar cuptor electric si plita pe gaz. Dar asta presupune sa-mi schimb si mobila si pana acum, nu m-am incadrat in buget. Si nici anul acesta nu cred ca voi fi dispusa sa-mi sacrific vacanta de vara pentru o bucatarie noua. Asa ca mai raman o perioada la vechiul aragaz.

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

ieri la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

Mini rulouri cu dovleac - Reteta gustoasa de post

de RODIMUR 8

pe 12.12 la 22:27

Salată de boeuf - Rețeta clasică perfectă pentru masa de sărbători

pe 12.12 la 11:50

Rețeta de cornulețe cu untură - Cele mai fragede și mai gustoase

pe 11.12 la 12:41

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Prajitura pufoasa cu fructe