Desert prajitura-ecler cu vanilie si cafea

de Ancutsa in Prajituri, 23 Mar 2020 | 2538 vizualizari

 

Am gândit aceste ecleruri ca niște prăjituri de tip monoporție. Sunt consistente pentru că au două foi (ecleruri lipite două câte două, deci nu le-am mai decupat cum fac de obicei) cu un strat generos de cremă unele, cu vanilie, altele cu cafea (de obicei le umpleam si puneam mai putina crema) și glazură de ciocolată cu unt. Și pentru că zarzării au înflorit și sunt așa de frumoși și mi-era gândul tot la ei, am decorat cu fulgi de cocos, eu i-am asemănat cu delicatele petale.

 

INGREDIENTE

  • Pentru ecleruri:
  • 500 ml apă,
  • 100 ml ulei de măsline,
  • 300 g făină albă,
  • 6 ouă M,
  • un vârf de cuțit sare,
  • 5 g praf de copt,
  • Pentru creme:
  • 3 gălbenușuri,
  • 500 ml lapte,
  • 45 g făină,
  • 5 g vanilie Bourbon pudră,
  • 3 ml îndulcitor,
  • 100 g unt moale,
  • 50 g ciocolată neagră,
  • 1 linguriță cafea solubilă (ness),
  • 1 linguriță cafea măcinată,
  • Pentru glazura de ciocolată:
  • 80 g cuvertură de ciocolată neagră,
  • 100 ml lapte,
  • 25 g unt,
  • Pentru decor:
  • Fulgi de cocos, după gust
Portii: 22
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert prajitura-ecler cu vanilie si cafea:

 

Eclerurile:

Într-o crăticioară, se pun la fiert apa cu uleiul și un praf de sare. Când fierbe apa, se adaugă făina, se amestecă energic, apoi se dă de pe foc și se omogenizează. Se lasă la răcit, apoi se adaugă praful de copt și se încorporează ouăle, unul câte unul, amestecând cu mixerul după fiecare, pentru o omogenizare bună. Astfel încât aluatul să nu aibă cocoloașe.

Se umple un poș și se formează ecleruri, în formă pătrată, de aprox 7 x 7 cm într-o tavă pregătită cu hârtie de copt.

Se dă tava la cuptorul preîncălzit, la foc mediu, 10 minute, apoi se scoate tava, se înțeapă eclerurile cu grijă, astfel încât să iasă aerul din ele și să nu rămână crude înăuntru, apoi se dă tava înapoi la cuptor încă 15 minute la foc mic.

La final, se scot eclerurile și se lasă la răcit.

De data aceasta, nu se taie în jumătăți, pentru că le vom lipi 2 câte 2 cu cremă.

 

Cremele:

Într-o crăticioară se amestecă gălbenușurile împreună cu laptele, vanilia, îndulcitorul și făina, amestecând cu un tel. Se fierbe amestecul pe foc mic, până se îngroașă ca o budincă, amestecând mereu, să nu se lipească. Se dă de pe foc, se adaugă untul și se omogenizează. Jumătate din cremă se amestecă împreună cu ciocolata neagră, nessul și cafeaua. Se lasă la răcit.

 

Glazura de ciocolată:

Se pun într-un ibric laptele, untul și cuvertura de ciocolată neagră ruptă bucățele și se fierb pe foc mic. Aveți grijă pentru că atunci când amestecul fierbe, se umflă și trebuie dat de pe foc un pic, apoi se ține iar pe foc, până se îngroașă ușor. Se lasă la răcit câteva minute.

 

Montare și decor:

Se umple un poș cu crema de vanilie și se distribuie frumos, lipind astfel eclerurile  două câte două. La fel se procedează și cu crema de ciocolată. Se toarnă glazura de ciocolată, lăsând-o să se prelingă și se decorează cu fulgi de cocos. Se dau la frigider.

 

Timp de pregătire: aprox 2 h

Timp de gătire: 1 h

Porții: 22 bucăți

Poftă Bună!

Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu: https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2020/03/prajitura-ecler-cu-vanilie-si-cafea.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura-ecler cu vanilie si cafea" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert prajitura cu cafea si crema mascarpone