Desert tort de primavara cu ciocolata si fructe goji

de Ancutsa in Torturi, 3 Apr 2019 | 2822 vizualizari

 

Acest tort este despre bucuria din lucrurile simple, despre frumusețea liniilor naturale, despre natură, despre primăvară.
Tortul este ușor dietetic, întrucât am folosit îndulcitor pentru blat, dar și pentru cremă, apoi am înlocuit frișca lichidă îndulcită cu smântână. Pentru cremă și pentru glazură am folosit ciocolată neagră în locul celei cu lapte.
Am ales să decorez cu ramuri înflorite, folosind fructe goji uscate de la Sano Vita, pentru floricelele și bobocii de pe ramuri.

 

INGREDIENTE

  • 5 ouă,
  • 4 ml îndulcitor,
  • 2 linguri făină,
  • 7 linguri nucă măcinată,
  • Un plic praf de copt,
  • Pentru însiropat:
  • 400 ml lapte,
  • 4 g cafea solubilă,
  • 2,5 ml îndulcitor,
  • Pentru crema de ciocolată:
  • 200 g smântână 35 % grăsime,
  • 80 g ciocolată neagră,
  • 2,5 ml îndulcitor,
  • Pentru glazură:
  • 150 g ciocolată neagră,
  • 50 g unt,
  • 4 linguri lapte
  • Pentru decor:
  • O lingură bănuți cuvertură albă,
  • 2 linguri fructe goji uscate
Portii: 15
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort de primavara cu ciocolata si fructe goji:

 

 

Pentru blat: se bat albușurile cu un praf de sare până se fac spumă, se adaugă 4 ml îndulcitor sau echivalentul a 50 g zahăr, în funcție de îndulcitorul pe care-l folosiți. Se adaugă și nuca, făina și praful de copt, omogenizând cu o spatulă, de jos în sus, astfel încât compoziția să rămână aerată. Se toarnă într-o formă rotundă pregătită cu foaie de copt și se la cuptorul preîncălzit, la foc mic, 30 de minute (sau până trece testul scobitorii). Se lasă la răcit.

 Pentru însiropat: se încălzește laptele, se spumează, se toarnă peste cafeaua solubilă, se adaugă și 2,5 ml îndulcitor, sau după gust, amestecând ușor.

 Pentru cremă: se topește ciocolata neagră pe baie de abur sau la chocolate fondue, se lasă la răcit, apoi se toarnă peste smântâna (aflată la temperatura camerei). Se adaugă 2,5 ml îndulcitor, sau după gust, amestecând ușor.

 Pentru glazură: se topește ciocolata neagră împreună cu laptele, într-un ibric, pe foc mic, amestecând energic și depărtând din când în când de flacără, să nu se ardă. Când ciocolata s-a topit, se stinge focul și se adaugă untul, amestecând bine. Se lasă la răcit.

 Pentru montare: se taie blatul în două foi și se însiropează. Se umple cu crema de ciocolată. Se toarnă glazura de ciocolată peste tort.

 Pentru decor: se topesc bănuții de cuvertură albă pe baie de abur, se lasă la răcit, apoi se toarnă cu o linguriță, desenând crenguțe. Se decorează cu fructe goji uscate pentru floricele, boboci de flori și fructe goji măcinate la râșnița de cafea, pentru un efect deosebit.

 

Porții: 15

Timp de coacere: 30min

Timp de pregătire: 2h

 

Poftă Bună!

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:

https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/04/tort-de-primavara-cu-ciocolata-si.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort de primavara cu ciocolata si fructe goji" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (21)

Ancutsa 1

10.04.2019, 10:03

Marius

Bunica 1

11.04.2019, 15:25

Toturile cu nuca in blat sunt cele mai bune!

Ancutsa 1

17.04.2019, 14:45

Buni, asa este, multumesc!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tort sah