Desert tort din biscuiti, de post

de RODIMUR in Torturi, 30 Mar 2020 | 9417 vizualizari

 

Am făcut acest tort din biscuiți, de post, pentru Lăsata secului, deci înainte de a intra în Postul Paștelui, pentru că știam că nu-l vom termina într-o singură zi și că ne vom bucura de el mai mult timp.
Crema este cu gris, la fel ca la prăjitura cu foi de bulion, în loc de blat am folosit biscuiți Popular, iar pentru decor, dar și pentru însiroparea biscuiților am folosit o conservă de compot cu jumătăți de piersici. Toate soluțiile găsite au fost foarte bune, așa că tortul a ieșit excelent, aspectuos, cu o textură moale și fină, iar piersicile i-au dat un gust rafinat. Cred că este o idee foarte bună dacă vreți să faceți un astfel de tort, pentru o ocazie festivă din perioada Postului, care mai durează.
Pentru cele 4 rânduri de ”blat” am folosit 64 de biscuiți Popular, iar cremă am făcut mai multă, ca să fie suficientă nu numai pentru umplerea generoasă a foilor, dar și pentru decor. Aș zice că precauția luată, în acest sens, a contribuit la reușita tortului...

 

INGREDIENTE

  • 500 grame de biscuiți Popular
  • Pentru cremă:
  • 1 litru de apă
  • 400 grame de zahăr tos
  • 250 grame de gris
  • 250 grame de margarină
  • 2 linguri de cacao
  • esență de rom
  • 1 plic de vanilie
  • 1 praf de sare
  • Pentru decor și însiropare:
  • 1 cutie mare de conservă de compot de piersici jumătăți
Portii: 20
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort din biscuiti, de post:

Mai întâi se face crema. Se amestecă bine: zahărul tos, sarea, cacaua și vanilia. Se adaugă apa, se mixează până la omogenizarea ingredientelor și dizolvarea zahărului. Se dă cratița la foc mic și imediat se adaugă în ploaie grisul, amestecând întruna, ca să nu se formeze cocoloașe. Se continuă amestecarea și când compoziția începe să se îngroașe, ca să nu se prindă de fundul vasului. Când crema s-a îngroșat bine, se ia de pe foc și se mai amestecă în ea din când în când, ca să nu se formeze pojghiță, până ce se mai răcorește puțin.

Când crema s-a mai răcorit, se adaugă margarina, puțin câte puțin și se mixează până la încorporarea omogenă. La urmă se adaugă și esența de rom, după gust.

Se desface cutia de conservă, se scot jumătățile de piersici și se pun într-o strecurătoare, iar siropul se va folosi pentru însiroparea biscuiților. Se însiropează biscuiții, unul câte unul, timp de 4-5 secunde în siropul din conservă și se depun, ca prim strat, pe platou.

Se unge primul strat de biscuiți cu cremă și se continuă montarea tortului cu straturi alternative de biscuiți și de cremă. 

Se unge tortul cu cremă și apoi se decorează cu piersicile scurse bine de sirop și decupate în prealabil în forma dorită, în așa fel încât fiecare porție să fie decorată frumos.

Se lasă tortul câteva ore la rece, după care se porționează și se poate servi.

TIPS-URI

1

Dacă doriți ca tortul să fie mai înalt, verificați mai întâi câți biscuiți vă trebuie pentru un strat și înmulțiți numărul lor corespunzător cu numărul de straturi dorit. Eu am avut 4 straturi cu câte 16 biscuiți/strat și mi s-a părut suficient, iar crema a fost suficientă și fără economie.

2

Puteți să folosiți și gem, pentru stratul mediu de umplutură. În acest caz, veți reduce corespunzător cantitatea de cremă preparată anterior.

3

Turnați grisul în ploaie imediat ce ați pus cratița pe foc. Grisul se umflă relativ repede și cel adăugat la urmă, după ce compoziția a început să se îngroașe, ar putea rămâne crud, dacă nu veți proceda astfel.

4

Amestecați crema permanent, cât este pe foc, ca să nu se prindă de fundul vasului și nici să nu se formeze cocoloașe.

5

Amestecați crema și după ce ați luat-o, bine îngroșată, de pe foc, ca să nu se formeze pojghiță.

6

Adăugați margarina când crema s-a mai răcorit, omogenizați-o și apoi adăugați esența, după gust. Cea de rom se potrivește cel mai bine la crema de cacao, dar dacă nu vă place, puteți face o altă alegere.

7

Puteți însiropa biscuiții și în alt sirop, dar ar fi bine să-l folosiți pe cel din compot, eventual diluat puțin cu apă fiartă și răcită, în care adăugați puțin zahăr, după gust (uneori, acest sirop din compot nu este prea dulce).

8

Însiroparea biscuiților, timp de 4-5 secunde, pe ambele fețe, va înmuia tortul atât cât trebuie, ca să fie bun.

9

Scurgeți bine de sirop jumătățile de piersici (eventual puteți să folosiți un șervețel absorbant) și decupați-le dinainte, sub ce formă doriți.

10

Lăsați tortul la rece, câteva ore, înainte de a-l porționa și servi. Fiecare porție ar fi bine să aibă un decor din piersică.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort din biscuiti, de post" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Tortulet de biscuiti