Fajitas de pui

de Meea in Mancaruri cu carne, 22 Iun 2020 | 4208 vizualizari

 

 Fajitas de pui este o mâncare mexicană bazată pe pui, ardei și ceapă, învelite într-o lipie delicioasă. Bineînețeles că există mai multe variante prin care se poate prepara și bineînțeles că am ales-o pe cea mai cea! Ca să nu-ți mai zic că facem și lipiile de casă exact ca și la shaorma dacă îți mai amintești, doar că le vom face mai groase și le lăsăm puțin „necoapte”. Am folosit și dulceața de ardei iute de la Râureni și, crede-mă, se cunoaște diferența! Combinația dintre iute și ușor dulce va schimba cu totul gustul umpluturii și va ieși o mâncare pe cinste! Pe lângă că este foarte gustoasă, se și mănâncă foarte repede. Sau oare greșim noi undeva?

 

INGREDIENTE

  • Ingrediente lipii (8 buc.):
  • 600 g făină
  • 1 plic praf de copt
  • sare
  • 150 g unt
  • 300 ml apă
  • Ingrediente pui:
  • 700 g piept de pui
  • 2 lingurițe dulceață de ardei iute de la Râureni
  • 1 lingură sos Worcestershire
  • sare, piper, boia
  • puțină zeamă de lămâie
  • usturoi
  • Ingrediente legume:
  • 1 ardei gras roșu
  • 1 ardei gras galben
  • 1 ardei gras verde
  • 1 ceapă
  • 2 roșii
  • sare, piper
  • 2 lingurițe dulceață de ardei iute de la Râureni
  • Ingrediente asamblare:
  • smântână 24% grăsime
  • mozzarella
Portii: 8
Timp de preparare: sub 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Fajitas de pui:

 Lipii: am pus toate ingredientele în mașina pentru frământat aluat, apoi l-am lasat la odihnit 30 de minute.

       Dacă dorești să frămânți cu mâna, pui făina într-un bol mare, lăsând un cuibușor în mijloc. Umpli mijlocul cu apa, praful de copt și sarea. Începi să amesteci ușor și să adaugi untul moale. Frământă un aluat elastic si nelipicios. Lasă-l 30 de minute la odihnit.Împărțim aluatul în 8 bucăți. Întindem fiecare bucată într-o foaie mai groasă și rotundă, cât tigaia pentru clătite.

       Urmează să punem foile de aluat în tigaia pentru clătite, fără ulei. Tot întoarcem lipia când pe o parte, când pe alta, la fiecare 10 secunde (aprox.) până când se rumenesc ușor. Îmi place ca pentru fajitas-ul de pui să le las ușor necoapte. Așezăm lipiile una peste cealaltă, ca să se păstreze moi și calde.

Puiul: Tăiem puiul bucăți mai mari și îl punem la călit în puțin ulei.
       Condimentăm cu sare, piper, boia și usturoi.Punem dulceața de ardei iute, sosul Worcestershire și zeama de lămâie. Lăsăm puiul pe foc pentru 5-6 minute.Am îngroșat puțin sosul cu 1 lingură de făină amestecată separat cu puțină apă (se formează o pastă).

Legumele: În puțin ulei punem la călit ceapa tăiată în fâșii subțiri. Adăugăm apoi ardeii tăiați felii subțiri.Condimentăm cu sare, piper. Punem dulceața de ardei iute de la Râureni și lăsăm pe foc 5 minute. Punem roșiile tăiate mărunt și lăsăm legumele pe foc până când sunt moi. Amestecăm puiul cu legumele.

 Umplem lipiile cu pui și le rulăm ca pe sarmale. Le punem apoi într-o tavă termorezistentă, le ungem cu smântână și punem mozzarella dată pe răzătoare.Lăsăm tava în cuptorul preîncălzit pentru exact 5 minute. Nu trebuie să se mai gătească nimic, ci doar să se brânzifice puțin smântâna.

  Poftă bună!

 

TIPS-URI

Daca ti-a placut reteta noastra "Fajitas de pui" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Chec cu lămâie și mac - Rețeta simplă pentru un desert pufos și aromat

pe 11.04 la 09:43

Prăjitură cu morcovi și nuci - Deliciu aromat și pufos

pe 10.04 la 18:06

Pască fără aluat - Rețeta simplă și delicioasă pentru Paște

pe 10.04 la 10:56

Friptură de pui cu leurdă - Rețeta gustoasă și ușor de făcut

pe 09.04 la 08:39

Chec aperitiv - Rețeta savuroasă și sățioasă

pe 09.04 la 08:34

TOP
utilizatori

Valclaudia

1200 puncte

oanapl

1155 puncte

Rocsi

248 puncte

Gherca Daniela

205 puncte

mena29

100 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Chiftelute persane