Fritatta cu legume

de Oana in Aperitive / Garnituri, 5 Mai 2014 | 11307 vizualizari

 

Pentru pranzul de azi am pregatit foarte rapid o fritatta cu legume, nu mi-a luat mai mult de jumatate de ora, mai ales ca am gatit in Casa Bucatarasilor ajutata de Irina :) Testam in continuare plita cu inductie de la Electrolux si suntem tare incantate de rezultate!

 

INGREDIENTE

  • 6 ciuperci champignion
  • jumatate de dovlecel
  • jumatate de ardei gras rosu
  • 300 g cartofiori noi
  • 2 fire de ceapa verde
  • un fir subtire de usturoi verde
  • 2 linguri ulei de masline
  • 4 oua
  • 100 g telemea de vaca
  • sare
  • piper
  • parmezan Delaco
Portii: 2
Timp de preparare: sub 30 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Fritatta cu legume:

Cartofii i-am taiat rondele si i-am pus la fiert in apa cu sare. Au fiert foarte repede, nu mai mult de 15 minute. Am scurs apoi apa si i-am lasat putin la racit.

Intre timp am pregatit restul legumelor: ciupercile curatate le-am taiat felii, dovlecelul l-am taiat pe jumatate pe lungime si apoi in felii, ardeiul gras felii subtiri, ceapa si usturoiul in rondele fine.

Intr-o tigaie am incins cele doua linguri de ulei si am pus toate legumele de-odata, pe treapta cea mai mare a plitei. Am amestecat din cand in cand pana s-au inmuiat legumele, apoi am adaugat si cartofii fierti.

Cele patru oua le-am batut bine si le-am amestecat cu branza rasa, apoi am turnat amestecul peste legumele din tigaie. Am redus temperatura plitei cu doua trepte si am acoperit tigaia cu un capac. Am lasat cateva minute sa se inchege bine fritatta. Cu ajutorul unei farfurii intinse am rasturnat fritatta si am copt-o apoi si pe partea cealalta, tot acoperita cu capac.

Cand a fost gata am scos-o pe o farfurie intinsa si am presarat parmezan ras. Tare gustoasa si satioasa!

Daca ti-a placut reteta noastra "Fritatta cu legume" nu uita sa-i faci un review.
RETETA RECOMANDATA
Aperitiv tocinei de cartofi cu branza sarata