Fursecuri cu untură

de anomisana in Prajituri, 11 Ian 2012 | 7600 vizualizari

 

Am vazut cu ceva timp în urmă reţeta de cornuleţe a lui rocsi_1612 şi cum aveam nişte untură primită, mi-am zis să mă întorc puţin în adolescenţă şi să mai execut şi eu preparatul în cauză. De bobotează s-au anunţat musafiri, aşa că am găsit ocazia perfectă pentru cornuleţe. Numai că planul de-acasă nu se potriveşte cu cel din târg, aşa că pe parcurs, mi-am amintit de ingredientele folosite de mama, am adăugat, am combinat, am improvizat, am făcut varză lista de ingrediente de la rocsi, mi-am amintit că am nişte migdale măcinate şi am deturnat cornuleţele, transformându-le în fursecuri. Să nu credeţi că nu au avut succes. Dacă o vedeaţi pe cea mică a prietenilor noştri cum se învârtea pe lângă tavă şi vroia şi ea să modeleze şi să pape...Ne-am distrat împreună, cu aluatul şi cu zahărul pudră, căci în bucătărie trebuie să fie veselie. Atăta doar, eu credeam că o sa-mi iasă o tavă, două, şi mi-au ieşit vreo 4, de asta m-a găsit prietena mea în bucătărie.

 

INGREDIENTE

  • 175 gr untură
  • 175 gr unt
  • 175 gr iaurt
  • 1 ou
  • 1 cub drojdie
  • 2-3 linguri de lapte pentru maia
  • 2-3 linguri de zahăr
  • 1 zahăr vanilat
  • sare
  • 100 gr migdale măcinate
  • esenţă de migdale
  • esenţă de rom
  • răzătură de portocale
  • făină cât cuprinde
Portii: -
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Fursecuri cu untură:

Am pornit de la faptul că aveam în casă 175 gr unt şi m-am gândit să pun cantitate egale de untură. Apoi mi-am amintit că mama punea şi iaurt, aşa că am pus cantitate egală, adica 175 gr.

Mai întâi am pus într-o ceaşcă cubul de drojdie sfărâmat şi l-am amestecat cu lapte, până s-a topit, apoi am adăugat un strop de zahăr şi puţină făină şi am lăsat să crească.

Apoi am amestecat untul la temperatura camerei cu untura la aceeaşi temperatură, până la omogenizare. Am adăugat oul bătut în prealabil cu zahăr şi iar am omogenizat. Am adăugat iaurtul, am omogenizat şi am adăugat maiaua. Am amestecat bine, apoi am adăugat migdalele, răzătură de portocale, zahărul vanilat, esenţele de rom şi migdale, iar la sfârşit făină. Mie mi-a intrat cam 740 gr, dar cred că mai mergea puţin, doar că nu am mai avut, iar de amidonul din dulap uitasem. Am lăsat aluatul să se odihnescă preţ de vreo 30 de minute, timp în care mi-am pregătit tăvile cu hârtie de copt şi formele.

Am întins foaie pe masa fără făină sau altceva, că a fost suficientă grăsimea din aluat să nu se lipească de masă şi am decupat floricele, inimi şi steluţe, pe care le-am copt cam 20 de munute, întorcând tava în cuptor după 10 minute.

După ce s-au copt, le-am lăsat să se răcească, apoi le-am tăvălit prin zahăr pudră.

Au ieşit atăt de multe, încăt de teamă că nu se mănâncă m-am apucat să le împart şi tot mai am din ele, dar sunt tot fragede şi bune. Le ţin într-un catron de sticlă termorezistentă acoperit. Asta este dacă nu ştiu să gătesc pentru 2-3 persoane.

Daca ti-a placut reteta noastra "Fursecuri cu untură" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (15)

mena29 1

11.01.2012, 20:19

Wow,cate pozeee! Cred ca musafirii tai s-au simtit rasfatati

alinutzika 1

11.01.2012, 23:31

foarte frumoase!

anomisana 1

14.01.2012, 08:29

Musafirii mei ştiu că trebuie să fiu foarte bolnavă ca să nu am ceva bun pregătit de mine. Este cunoscut că nu mănânc prăjituri de cofetărie.

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

ieri la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Cozonac cu nuca si rahat