Prajitura cu crema de ciocolata

de Poliana in Prajituri, 29 Noi 2013 | 9103 vizualizari

 

Azi va aduc o prajitura super-extra ciocolatoasa pentru toti iubitorii de ciocolata. Este divina!! Fiecare muscatura e savurata la maxim si te face sa iti mai doresti alta, si alta...

 

INGREDIENTE

  • Blat
  • 130 gr ciocolata neagra
  • 1 lingura cafea instant
  • 1/4 cana apa fierbinte
  • 4 oua separate
  • 1/2 cana zahar
  • 1 lingurita extract de vanilie
  • 1 praf de sare
  • 1/4 lingurita cream of tartar
  • 1/4 cana faina
  • Umplutura
  • 150 gr ciocolata neagra
  • 1/4 cana lapte
  • 250 gr mascarpone
  • 3 linguri zahar pudra
  • 300 gr smantana pentru frisca
  • 2 lingurite zahar pudra
  • 1 plic intaritor frisca
  • 200 gr dulceata de capsune
  • Decor
  • 50 gr ciocolata neagra
  • 1 lingura lapte
  • 10 gr unt
  • frisca
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Prajitura cu crema de ciocolata:

Ciocolata neagra o punem la bain marie impreuna cu cafeaua si apa. O lasam pana cand este complet topita, apoi o luam de pe foc si dam deoparte. Galbenusurile se freaca cu jumatate din cantitatea de zahar pana cand se mai deschid la culoare. Adaugam ciocolata treptat si amestecam pana la omogenizare. Punem si extractul de vanilie.

Albusurile le batem usor cu sarea. Cand devin spumoase adaugam tartar-ul si mai mixam bine pana cand obtinem o spuma tare. Punem zaharul ramas cate o lingura pe rand si mixam bine dupa fiecare adaugare pana cand e complet topit zaharul. Daca nu aveti 'cream of tartar' puteti sa puneti aceeasi cantitate de otet sau zeama de lamaie. 

Incorporam faina si albusurile alternativ in compozitia de oua si ciocolata cu miscari usoare de jos in sus. 

Preincalzim cuptorul la foc mediu si tapetam o tava de dimensiuni 35/25cm cu hartie de copt. Turnam compozitia in tava si nivelam cu grija. Compozitia va fi destul de lichida si usor aerata, asa trebuie sa fie. Coacem prajitura timp de 12-15 minute in functie de cuptor. 

Scoatem prajitura din tava si o rastunam pe o hartie de copt. O lasam acolo pana la racirea completa, apoi o acoperim cu un prosop de bucatarie.

Pentru crema sa procedam asa: topim ciocolata pe foc mic impreuna cu laptele. Luam de pe foc si lasam 10-15 minute deoparte. Mascarpone il mixam usor cu 3 linguri de zahar pudra pana cand devine cremos. Il incorporam in crema de ciocolata si apoi dam la rece. Frisca o mixam timp de un minut la viteza medie. Adaugam intaritorul de frisca, zaharul pudra si mai mixam pana cand se face bat. Incorporam usor frisca in crema de ciocolata cu miscari de jos in sus. Dam crema la rece pentru o ora.

Trecem repede la asamblare. Taiem blatul in doua pe verticala astfel incat sa obtinem doua blaturi egale. Punem crema pe un blat, nivelam frumos iar apoi punem dulceata de capsune si nivelam din nou. Acoperim cu blatul doi si punem prajitura la rece pentru jumatate de ora.

Pregatim repede o glazura de ciocolata din ciocolata neagra, unt si lapte pe care le topim la bain marie. Acoperim intreaga prajitura cu aceasta glazura. Glazura nu e multa, deci stratul de glazura va fi destul de subtire. Puteti sa dublati cantitatile pentru glazura daca va doriti un strat mai gros.

Prajitura trebuie lasata la rece cateva ore bune, preferabil peste noapte, apoi se poate portiona usor. Se decoreaza fiecare bucata cu frisca, eventual si capsune si gata. 

Pofta buna!

Daca ti-a placut reteta noastra "Prajitura cu crema de ciocolata" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (30)

Ancutsa 1

04.08.2016, 19:29

O prajitura frumoasa si mai ales delicioasa!

miki_a 1

04.08.2017, 10:58

La mulți ani!

kytz 1

04.08.2017, 13:06

La mulți ani!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert prajitura Krem a la Krem