Sharlotka Suflet de Măr cu lacrimi de rodii

S-a întâmplat să gust un dulce cu aromă de poveste într-un oraş încărcat de poveşti, undeva într-un cartier evreiesc, într-un străvechi mic regat medieval, demult dispărut de pe hărţile aventurierilor, dar păstrat în minţile şi inimile oamenilor.

M-a fascinat prăjiturica aceea, deşi nu sunt fan al prăjiturilor cu mere. Pur şi simplu nu îmi plac, şi rareori mama a reuşit să mă convingă că prăjiturile cu mere pot fi şi comestibile şi să le mănânci cu un grăunte de plăceere măcar. În acea seară m-am oprit flămândă şi tristă în singura cofetărie care mai era deschisă în cartierul evreiesc, plin de umbrele trecutului, de poveştile sale şi mai puţin de locuitorii de la care i se trage numele. Pe raft erau puţine prăjituri rămase. Şarlotka, cea cu suflet rusesc o întâlnisem deja în periplurile mele în Estul îndepărtat, european. Aşa că m-am încumetat să risc. Savoarea şi fineţea prăjiturii mi s-au întipărit în cerul gurii până într-atât încât am refăcut reţeta plecând de la ce-am simţit. Doar că n-am făcut-o întocmai. O găsisem adunată între braţe de aluat fraged, crocant. Eu am ascuns fineţea umpluturii modificând-o, în inimă de măr copt şi i-am pus poale şi văl de frişcă albă şi lacrimi de rodii.

Prăjitura shalotka e foarte comună în Polonia, Ucraina, dar şi în toată Rusia. Ruşii în sine şi-o dispută cu polonezii, fiecare atribuindu-şi dreptul de creaţie al rafinatei sharlotka. Cea poloneză este mult mai fină în arome şi texturi, cea rusă este mai pregnantă în gust şi, adeseori mult mai consistentă, dar veţi simţi clar merele lăsate să cadă brut în aluat şi coapte să ia suflet de pandişpan. Bune sunt amândouă, fiecare făcută după spiritul şi asemănarea oamenilor care i-au dat viaţă în bucătăriile lor. Dar cea mai rafinată şarlotkă am savurat-o totuşi în inima Galiţiei, într-un cartier evreiesc plin-ochi de poveşti.