Supa de cascaval, cu crutoane

de RODIMUR in Supe, 19 Iul 2019 | 4740 vizualizari

 

Am auzit vorbindu-se, în urmă cu câtva timp, despre supa de cașcaval. Subiectul m-a tentat foarte mult de la început, pentru că-mi plac lactatele și mi-am imaginat imediat că trebuie să fie ceva foarte bun. Așa că m-am documentat foarte bine și am aflat că deși la noi aceasta nu este o supă foarte cunoscută, sau răspândită, în lume se face adeseori asemenea preparat și se găsește în bucătăria internațională sub diferite denumiri: ”soupe au fromage”, ”cheese soup”, ”kassuppe”, ”sajtleves”...
Important este că pentru asemenea fel de supă există fel de fel de rețete, fiecare având imprimat specificul național, dar și gusturile bucătarului. În așa fel încât printre ingredientele lichide găsim, de la apă simplă, supă concentrată, sau supă de pui, până la lapte, vin, sau coniac...
De la documentare, până la punere în practică a mai durat ceva timp, iar când în sfârșit m-am decis, ieri dimineață, mi-am pus și eu amprenta personală, fâcând această supă, atât în alegerea ingredientelor și a cantităților, cât și în prepararea ei. Rezultatul a fost de natură să ne încânte, vizual și mai ales gustativ.
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 3 litri de supă.

 

INGREDIENTE

  • 150-200 grame de cașcaval
  • 750 ml de lapte
  • 6 cartofi
  • 2 morcovi
  • 1 ceapă
  • 5-6 căței de usturoi
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • ulei de floarea soarelui pentru călit
  • sare
  • piper
  • oregano
  • Pentru servit:
  • crutoane rumenite la cuptor, din 4-5 felii de pâine toast
Portii: 6
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa de cascaval, cu crutoane:

Se curăță ceapa și usturoiul, se spală, se mărunțesc și se călesc ușor în ulei suficient și la foc mic, ca să nu se ardă.

Se curăță morcovii, se spală, se dau pe răzătoarea mare și apoi se călesc și ei, cu ceapa și usturoiul, până ce se înmoaie și se pătrund.

Se curăță cartofii, se spală și se taie cubulețe mici, care se pun la fiert cu 2,5-3 litri de apă. Se adaugă simultan și legumele călite și se lasă la fiert, la foc mediu, timp de 10-15 minute.

Când cartofii au fiert, se adaugă laptele și după ce dă în clocot, se adaugă cașcavalul tăiat cubulețe mici, sau răzuit fin, pe răzătoarea mică.

Se condimentează cu sare, piper și oregano și se lasă supa la fiert, la foc mic, până ce se topește cașcavalul. Atunci se ia oala de pe foc, se presară pătrunjel tocat, se acoperă cu un capac și după 10-15 minute ”de odihnă”, supa poate fi servită, cu crutoane rumenite în cuptor.

 

TIPS-URI

1

Tăiați fin ceapa și usturoiul și căliți-le doar puțin, în ulei suficient și la foc mic, ca să nu se ardă și să devină amare.

2

Puteți folosi unt, în loc de ulei, pentru călirea legumelor, dar deja sunt suficiente lactate grase în supă.

3

Folosiți cartofi roz, care fierb bine și nu se sfărâmă la fiert.

4

Tăiați cartofii în cubulețe mici.

5

Folosiți cașcaval cu un procent mare de grăsime. În caz contrar, el nu se va topi, ci se va aduna/brânzi. Totuși, pentru că nu puteți avea tot timpul încredere în ceea ce scrie pe etichetele produselor, chiar și-așa, supa va fi gustoasă.

6

Puteți răzui fin cașcavalul și atunci se va topi mai ușor și mai repede.

7

Lăsați supa ”să se odihnească” 10-15 minute, cu capacul pus pe oală, înainte de a o servi, cu crutoane rumenite în cuptor.

8

Se pot servi și crutoane prăjite în unt, dar acestea sunt mai puțin sănătoase și ar face prea onctuos preparatul. Crutoanele rumenite în cuptor sunt mai sănătoase și mai bune în acest caz.

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa de cascaval, cu crutoane" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (23)

RODIMUR 1

22.07.2019, 20:22

Mulțumesc, Daniela!

mihaelar63 1

24.07.2019, 01:42

Desi nu sunt fan la supe creme ,aceasta arata imbietor

RODIMUR 1

24.07.2019, 10:23

Mulțumesc frumos, Mihaela...! Nu e supă cremă ...

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

ieri la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

pe 22.11 la 16:03

Salată caldă cu lipie crocantă - Rețeta simplă și gustoasă

pe 22.11 la 12:08

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Supă de dovlecel