Supa de rosii cu conopida

de RODIMUR in Supe, 1 Noi 2021 | 3959 vizualizari

 

Dintotdeauna mi-a plăcut aspectul conopidei, dar am gătit și mâncat relativ târziu o astfel de legumă interesantă, pentru că în general am o reținere la ceva nou și abia după ce am găsit o rețetă din care am aflat secretul gătirii ei am început să o apreciez tot mai mult.
Zilele trecute, pe când făceam aprovizionarea pentru iarnă prin piața en gros, am văzut o mulțime de conopide care arătau excelent și am ales una pe care voiam să o gătesc cu smântână, la cuptor. Până la urmă, pentru că tocmai se terminase ciorbița, am făcut această supă, după un model de pe net, care m-a atras. Astfel am folosit și ultimele două sticle de suc de roșii din producția de anul trecut. După modul de preparare, eu aș zice că preparatul este de fapt o ciorbiță, dar din respect pentru modelul de la care am plecat, l-am numit tot ”supă” așa cum l-am găsit. Conform rețetei găsite, se poate folosi ca bază o supă de carne, dar eu am preferat să o las integral din legume, bună și pentru zilele de post. Așadar, m-am abătut puțin de la rețetă, ca să fie conformă cu gusturile și ideile mele.
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de supă gustoasă, dulce-acrișoară.

 

INGREDIENTE

  • 1 conopidă mare
  • 4 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1 felie de țelină
  • 1-2 cepe galbene
  • 4-5 căței de usturoi
  • 2 roșii
  • 1 litru de suc de roșii
  • 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui
  • sare
  • piper
  • cimbru
  • ierburi de grădină
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Supa de rosii cu conopida:

Se curăță rădăcinoasele, se spală, iar apoi se iau doi morcovi, cu pătrunjeii și țelina, se taie și se pun la fiert cu 2 litri de apă. Când se formează spumă, se adună și se aruncă. Se adaugă apă caldă, când este nevoie.

Cepele se curăță, se spală, se taie mărunt și se călesc ușor în ulei suficient și la foc mic, până ce se înmoaie. Se dau cei doi morcovi rămași pe răzătoare și se călesc cu ceapa, tot la foc mic. Se spală roșiile, se taie cubulețe și se adaugă în tigaia cu ceapa și morcovii răzuiți. Se lasă la foc mic până ce începe să scadă zeama lăsată de roșii. Atunci se adaugă 150 ml de apă și se mai lasă puțin pe foc, pentru ca legumele să se pătrundă bine.

Se curăță usturoiul, se spală și se mărunțește. 

Cât timp fierb legumele, se desface conopida în buchețele, se spală bine în câteva ape, iar apoi se pun la fiert în apă clocotită cu sare, pentru 5-7 minute. Când conopida a fiert, se iau buchețelele cu o paletă și se depun pe un platou.

Când legumele din oală sunt aproape fierte, se adaugă cele călite, usturoiul mărunțit și sucul de roșii. Se fierbe supa la foc iute încă 5-6 minute, după care se condimentează, după gust, cu: sare, piper, cimbru și ierburi de grădină. 

Se presară pătrunjel tocat pregătit în prealabil, se ia oala de pe foc, se pune capacul și după 10 minute ”de odihnă” supa se poate servi, în farfurii în care s-au pus și buchețele fierte de conopidă. 

Cine dorește, poate adăuga în oala de supă buchețelele fierte de conopidă, pentru ultimele două minute de fierbere.

TIPS-URI

1

Dacă aveți mai puțin suc de roșii, atunci va trebui să adăugați mai multe roșii, eventual chiar pastă de tomate.

2

Puteți folosi ca bază o supă de carne, dacă nu țineți neapărat să faceți o supă de post.

3

Conopida trebuie fiartă doar 5-7 minute în apă clocotită cu sare, pentru a nu se înmuia și terciui.

4

În ultimele două minute de fierbere, puteți adăuga în oala de supă buchețelele fierte de conopidă, însă există riscul ca ele să se sfărâme și să se coloreze. Dacă vreți să-și păstreze culoarea, le puteți păstra la frigider într-un vas acoperit cu un capac, până ce le terminați. Dacă mai rămâne supă, după ce terminați conopida, atunci puteți adăuga în ea: orez, găluște, paste făinoase.

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa de rosii cu conopida" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

ieri la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

Mini rulouri cu dovleac - Reteta gustoasa de post

de RODIMUR 8

pe 12.12 la 22:27

Salată de boeuf - Rețeta clasică perfectă pentru masa de sărbători

pe 12.12 la 11:50

Rețeta de cornulețe cu untură - Cele mai fragede și mai gustoase

pe 11.12 la 12:41

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Supa crema de linte cu cartofi