Tocana olteneasca din maruntaie de pui si ardei copt

de Merisor in Pui, 28 Mar 2016 | 3323 vizualizari

 

În zona unde am copilărit eu, toamna târziu, când își făcea apariția prima brumă și se recoltau rapid legumele rămase prin grădini, gospodinele de la țară își ușurau ograda, în sensul că începeau să-și sacrifice o parte din păsări(găini, curci, gâște, rațe), pe care le păstrau peste iarnă la oala cu untură, afumate înainte, sau nu.
Mirosea prin sat, la vremea aceea numai a tocănițe fel de fel, din carne proaspată sau afumată, cu multe legume din recolta proprie, asezonate cu mirodenii fel de fel: cimbru, busuioc, etc.
Toate se întâmplau înaintea începerii postului de Crăciun, pe atunci anotimpurile, își schimbau hainele la vremea lor, nu erau decalate ca acum, iar legumele cum ar fi: roșiile, ardeii, prazul și multe altele, rezistau prin grădini până toamna târziu.
În rețeta mea de tocană din măruntaie de pui și ardei copt, am încercat să redau gustul unei tocănițe pe care o prepara mama la vremea aceea.
Se prepara din măruntaie(inimi, pipote, ficați), de la puii proaspăt sacrificați, sau și de la alte păsări, cu multă ceapă și ardei copt, cu roșii proaspăt conservate sau chiar proaspete și mirodenii abia culese și puse la uscat.
Acum nu ştiu dacă se mai respectă tradiția respectivă, pentru că vremurile au evoluat spre o eră în care graba şi viteza sunt pe primul loc.
Au apărut puii de fermă care cresc rapid și se sacrifică mult prea devreme, legumele se coc de asemeni mult prea devreme pentru perioada lor și mai rău este că se coc toate odată... multe ar mai fi de spus.
 

 

INGREDIENTE

  • 1 kg măruntaie de pui
  • 2 cepe mari
  • 3 căței de usturoi
  • 300 g ardei copt
  • 200 g pastă de roşii
  • sare
  • piper
  • frunze de busuioc proaspete
  • cimbru uscat
  • 500 ml apă
  • 1 legătură pătrunjel verde
Portii: 4
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tocana olteneasca din maruntaie de pui si ardei copt:

Măruntaiele de pui folosite de mine, au fost de la niște pui crescuți la curte și au fost împănate cu grăsime, de aceea nu vedeți în lista de ingrediente și grăsime, le-am preparat în grăsimea lor.

Punem măruntaiele curățate, spălate și porționate în bucăți mai mici, într-un vas, pe foc, împreună cu grăsimea lor și presărăm puțină sare peste ele.

Le lăsăm să se rumenească ușor, învârtindu-le de pe o parte pe alta, apoi adăugăm ceapa tăiată julien și le mai lăsăm până când ceapa începe să se pătrundă ușor.

Nu lăsăm ceapa prea mult să se prăjească pentru a nu obține acel gust dăunător, de prăjeală.

Mă rog, cine îl suportă, e ok, mâncarea e mult mai gustoasă cu acel gust de prăjeală.

Adăugăm apă fierbinte cât să fie acoperite ingredientele și le lăsăm să fiarbă la foc scăzut, până când măruntaiele sunt bine pătrunse.

Aproximativ 40 de minute le-am lăsat eu.

Adaugăm apoi ardeiul copt, tăiat în fâșii (eu am avut la congelator) și pasta de roșii, iar după primul clocot adăugăm cimbru și frunze de busuioc, iar spre final de fierbere, cam în ultimele 10 minute, adăugăm usturoiul presat.

Potrivim gustul de sare și piper, iar după stingerea focului, adăugăm pătrunjelul tocat mărunt.

Servim tocănița cu mămăliguța, alături de cei dragi.

 

Vă recomand cu mare drag să încercați și voi rețeta mea de tocană oltenească din măruntaie de pui și ardei copt.

Sper să vă fie de folos!

 

TIPS-URI

1

Se poate asezona cu condimente dupa gustul fiecaruia.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tocana olteneasca din maruntaie de pui si ardei copt" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

ieri la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

Rețetă de chec de post – Desert pufos și aromat

pe 20.11 la 10:44

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Piept de pui cu cartofi prajiti si usturoi verde