Un tort de suflet pentru mine pentru noaptea dintre ani, un tort colorat si decorat in spiritul luptei pe care o am de dus in acest an, o lupta din care sper sa ies invingatoare.
Pregatim mai intai blatul.Mixam albusurile aflate la temperatura camerei cu sarea pana incepe sa formeze moturi. Adaugam ambele tipuri de zahar si zaharul vanilat si mixam pana capata consistenta unei smantani groase. Adaugam untul de cocos,nuca de cocos, apoi omogenizam. Cernem faina amestecata cu praful de copt si amestecam usor cu o spatula. Turnam amestecul intr-o forma de 20 tapetata cu hartie de copt. Coacem la 160 de grade in cuptorul preincalzit pana trece proba scobitorii si se desprinde usor de pe margine. Scoatem blatul si il lasam sa se raceasca pe un gratar. Pentru sirop fierbem apa cu zaharul, dam jos si lasam sa se racoreasca, apoi adaugam zeama de portocala si lasam sa se raceasca bine. Pentru crema punem intr-o craticioara merisoarele si zaharul intr-o craticioara si lasam la foc mic pana zaharul se topeste si se pregateste sa dea in clocot.Mixam bine compozitia.Daca ni se pare ca fructele nu au lasat destula zeama putem adauga 1-2 linguri apa rece. Intre timp hidratam gelatina in cele 3 linguri de apa rece.Punem putin din compozitia mixata fierbinte de merisoare peste gelatina, amestecam energic, apoi turnam amestecul peste sosul de merisoare si omogenizam. Lasam sosul sa se raceasca, fara a se intari. Intre timp mixam smantana cu mascarponele si merisoarele racite. Montam tortul pe un platou. Punem blatul racit pe platou si asezam in jur un inel de 22 cm. Insiropam bine blatul cu siropul racit, chiar in mai multe etape deoarece va absorbi destul de mult lichid.Turnam crema de merisoare, acoperim cu folie alimentara si dam la frigider pentru cateva ore. Cu ajutorul unui cutit desprindem crema intarita de pe interiorul inelului. Mixam frisca cu zaharul pudra si imbracam tortul. Topim 80 gr ciocolata la bain marie.Cand este topita adaugam pudra de sfecla si restul de ciocolata rupta cubulete si omogenizam. Putem face diverse modele din aceasa ciocolata(eu am facut fundite roz) sau putem sa o intindem pe o hartie de copt. Asezam deasupra alta hartie de copt si o rulam strans. O lasam la congelator 1 ora dupa care vom rupe aschii cu care vom decora tortul.Decoram si cu cateva merisoare si dam tortul la rece pana in momentul servirii.
1
daca doriti puteti taia blatul in doua jumatati