Lichior de anason

de RODIMUR in Bauturi, 16 Feb 2018 | 9903 vizualizari

 

Cred că voiam să prepar acest lichior de pe vremea când eram fascinată de Florin Piersic în rolul lui Mărgelatu, din "Trandafirul galben" care cerea, adeseori, să fie servit cu un lichior de anason...
A cerut ceva timp prepararea lui, mai întâi pentru că am găsit greu anasonul stelat și apoi, pentru că este un lichior care trebuie să stea la macerat mai mult de două luni... Acum am deja celebra licoare și pot afirma, în deplină cunoștință de cauză, că este mai parfumat și mult mai bun decât la fel de celebrul uzo.
Ultima dată am gustat un păhărel din cunoscutul uzo în a doua zi de Crăciun, din anul trecut. Față de acest lichior pe care l-am preparat cu atâta drag, uzo mi s-a părut lipsit de personalitate, cu un gust strident, care-l făcea aproape imposibil de îngurgitat. Dar lichiorul de anason pe care l-am preparat eu este dulce, parfumat, cu un colorit agreabil și de o savoare aparte. Cred că pentru obținerea acestei savori a avut un rol decisiv atât mărirea (cu 50 grame) a cantității de zahăr, cât și dublarea cantității de scorțișoară, menită să mai diminueze puțin din gustul puternic al anasonului și să facă lichiorul mai plăcut.
Rețetă cu dragoste, din dragoste pentru Florin Piersic!

 

INGREDIENTE

  • 500 ml de vodka (Stalinskaya)
  • 20 grame de anason stelat
  • 3 boabe de coriandru
  • 1 baton de scorțișoară
  • sirop din 250 grame de zahăr tos și 250 ml de apă
Portii: 1
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Lichior de anason:

Într-un borcan de sticlă, care poate fi închis ermetic se pun: anasonul stelat, coriandrul, batonul de scorțișoară și alcoolul.

Se închide ermetic recipientul și se lasă două luni la macerat. În acest interval de timp, se agită ușor vasul, zilnic, sau măcar o dată la două zile.

Se prepară un sirop legat, ca pentru dulceață, din 250 ml apă și 200 grame de zahăr tos. Se lasă la răcit și apoi se adaugă în recipientul cu alcool și condimente. Se agită ușor pentru omogenizare și se mai lasă la macerat încă o săptămână. 

Din două în două zile, dacă nu chiar zilnic se agită ușor conținutul recipientului.

După o săptămână, se filtrează lichiorul printr-o sită deasă, prevăzută cu un tifon dublu.

Se închide ermetic sticla cu lichior și se depozitează la rece.

Se servește cu felii de lămâie și cu un pahar de apă minerală alături.

TIPS-URI

1

Nu agitați prea tare recipientul în care sunt condimentele cu alcool la macerat, pentru că aceasta ar putea determina tulburarea lichiorului, prin desprinderea unor mici fragmente din ingrediente.

2

Filtrați amestecul macerat printr-o sită deasă, prevăzută cu un tifon dublu, pentru ca lichiorul rezultat să fie limpede.

3

Legați bine siropul pentru lichior, dar nu exagerați, pentru că nu s-ar mai putea dizolva în alcool.

4

Răciți bine siropul, înainte de a-l adăuga în alcool.

5

Închideți ermetic recipientul cu alcool la macerat, sau cu lichiorul gata preparat.

6

Păstrați la rece lichiorul de anason.

Daca ti-a placut reteta noastra "Lichior de anason" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (31)

RODIMUR 1

18.02.2018, 15:52

Îți ofer cu dragă inimă, Cristinuța! Nu l-am terminat încă...!

oanapl 1

18.02.2018, 17:06

Aș gusta și eu! Cred că e foarte bun!

RODIMUR 1

18.02.2018, 17:36

Cu plăcere, Oana! E foarte bun, într-adevăr!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

ieri la 14:48

Cum sa faci o casuta din turta dulce - un proiect delicios si creativ

pe 19.11 la 20:43

Omuleti din turta dulce - reteta delicioasa pentru sarbatori

pe 19.11 la 20:36

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Ceai verde cu anason