Pui picant

de elucubratiiculinare in Pui, 4 Noi 2013 | 4839 vizualizari

 

INGREDIENTE

  • 1 pui de aprox. 1.5 kg
  • 2-3 ardei verzi iuți
  • 1 căpățână usturoi,
  • 200 ml suc de roșii
  • 1 lingură sos soia
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 1 lingură oțet balsamic
  • sare
  • piper negru
Portii: 2
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pui picant:

Puiul se taie în două bucăți egale în așa fel încât să avem pe fiecare parte câte un copan, o aripă și jumătate de piept. Curățăm usturoiul și se pisează într-un mojar cu un praf de sare. Adăugăm în mojar sosul de soia, uleiul și oțetul balsamic, amestecând bine. Condimentăm puiul cu sare și piper negru, apoi se unge cu amestecul din mojar. În cazul în care păstrați puiul întreg, încercați să-l ungeți și în interior. Ardeii iuți se taie feliuțe subțiri - semințele se pot păstra sau nu în funcție de cât de iute preferați mâncarea. Aranjăm puiul într-un vas ceramic sau termorezistent. Turnăm o cană cu apă și presărăm ardeii iuți. Acoperim cu capac sau folie de aluminiu și dăm la cuptor pentru 45 minute la 180 grade C. După trecerea timpului, scoatem capacul, turnăm sucul de roșii și mai dăm la cuptor pentru alte 45 minute la 200 grade C sau până se rumenește frumos deasupra. Puiul se va unge cu sosul din tavă din 10 în 10 minute.  Servim cu garnitura preferată.  

Daca ti-a placut reteta noastra "Pui picant" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Tartă cu afine și cremă de vanilie - Rețeta rapidă și delicioasă

ieri la 08:16

Mini quiche rapid cu șuncă și dovlecei - Simplu, ușor și gustos

pe 22.08 la 15:04

Pancakes cu ciocolată și afine - Desert irezistibil de gustos

pe 22.08 la 14:16

Cordon bleu de vinete - Varianta light și gustoasă

pe 22.08 la 09:15

Chec Pina Colada - Pufos, aromat si usor de facut

de RODIMUR 8

pe 21.08 la 23:04

TOP
utilizatori

Caty

4278 puncte

RODIMUR

2187 puncte

MotanLaOale

1170 puncte

Rocsi

325 puncte

vasimur

193 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Piept de pui cu ciuperci la cuptor