Profiterol & Îngheţată de fistic

de DinDragostePentruGatit in Dulciuri, 22 Iun 2012 | 6355 vizualizari

 

INGREDIENTE

Aluat
  • 6 ouă;
  • 2 căni apă;
  • 2 căni făină;
  • 125 g unt;
  • sare.
Crema
  • 500 mL lapte;
  • 4-5 linguri făină;
  • 3 ouă;
  • 75 g unt;
  • 4 lg zahăr;
  • frişcă bătută (cam din 200 mL);
  • 20 mL esenţă de vanilie;
  • sare.
Sos de ciocolată
  • 150 g ciocolată;
  • 200 mL frişcă lichidă;
  • 50 mL lapte.
Decor
  • Îngheţată (eu am avut de fistic, însă se potriveşte perfect şi cea de vanilie);
  • Fistic, alune.
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Profiterol & Îngheţată de fistic:

Aluat

Într-o cratiţă se fierbe apa, se adaugă untul şi sarea. 

Se dă la o parte şi se adaugă făina, amestecând bine cu telul să nu se formeze cocoloaşe. 

Se lasă la răcit.  

Se adaugă ouăle, unul câte unul. 

Din aluat de formează biluţe (cam de mărimea unei nuci). 

Eu le formez în două moduri, depinde de chef...

1. Pun aluatul într-o pungă rezistentă, tai un colţ şi fac grămăjoare de aluat (în tavă pe hârtie de copt), cu mici distanţe între ele; după care modelez (cu mâinile unse cu ulei) fiecare bucăţică de aluat în formă de sferă, sau

2. Modelez biluţele direct cu mâna unsă cu ulei şi le aşez în tavă pe hârtie de copt.

De data aceasta am ales varianta a 2-a.

Se încălzeşte cuptorul.

Se coc la foc potrivit timp de 30-40 minute. 

Atenţie! Nu se deschide uşa cuptorului în primele 15-20 minute!!!

După ce s-au răcit se taie biluţele (însă nu până la capăt) pentru a fi umplute cu cremă. 

Crema

Se mixează ouăle, laptele, zahărul, făina şi un vârf de linguriţă de sare. 

Se prepară crema pe bain-marie sau la foc mic amestecând continuu până ajunge la consistenţa smântânii. 

Se adaugă untul şi esenţa de vanilie.

După ce s-a răcit se adaugă frişca bătută spumă.

Se pune crema într-o pungă (sau diferite ustensile de pariserie), se taie un colţ şi se umplu biluţele. 

Sos de ciocolată

Se topeşte ciocolata.

Eu am folosit 100 g ciocolată cu lapte şi alune şi 50 g ciocolată neagră. Am topit-o în cuptorul cu microunde, câteva minuţele. Verificaţi des ciocolata, se poate încălzi prea tare şi se poate "tăia" cât timp stă în cuptorul cu microunde. 

După ce s-a topit, se adaugă câte puţin frişca lichidă (nebătută). După primele picături de frişcă, ciocolata "se strânge", iar pe măsură ce se adaugă restul de frişcă se formează sosul de ciocolată; la final se adaugă laptele.

Se aşează biluţele cu cremă într-un platou şi se stropesc cu sosul de ciocolată.

În momentul servirii, se montează desertul... câteva biluţe alături de 2-3 cupe de îngheţată. Gataaa!!!

Poftă bună!

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Profiterol & Îngheţată de fistic" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Gustări cu pui și bacon - Rețeta rapidă și savuroasă

ieri la 09:06

Limonadă cu pepene galben și mentă - Deliciu de vară răcoritor și savuros

pe 01.07 la 10:49

Frigănele cu fructe și înghețată - Desert simplu și savuros

pe 29.06 la 10:42

Chec cu iaurt și vișine – rețeta rapidă pentru un desert pufos

pe 26.06 la 15:16

TOP
utilizatori

Rocsi

41 puncte

MotanLaOale

35 puncte

Sidy

3 puncte

Nicus1

3 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Croissant umplut cu înghețată și fructe - Desertul rapid și delicios
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Croissant umplut cu înghețată și fructe - Desertul rapid și delicios